ludmila răstoarnă munți de aramă, cine cine e de vină când se fac sorii anapoda
am drumuri să le pierd și lanterne mici de lemn pe la noi se-opresc trei musafiri și stau puțin
gătim trei legume mari scriem pagini îndrumar nimeni nu pricepe nimeni cum să nu mai urmărim ce nu mai e
pe un câmp pe care bate soarele într-o zi în care-s moi topoarele florile în mov se tot opresc în fața ta
cu privirile lor, cu culorile lor, cu uimirile lor vă vorbiți
ai un zmeu cu care să plecăm când mor toate ceasurile
ai povești să ne-adoarmă animale de blană
elaborăm planuri care nu duc nicăieri, dar totuși ne duc undeva
ne întoarcem doar ca să zâmbim cu oamenii
am plantat într-o grădină un arbore fără vină
el crește când plouă vara și iubește să ne vadă
sar anume peste toate, n-avem casă, stăm la cort
cine vrea vrajbă așteaptă cântărește și înoată
de pe un mal pe celălalt mal
ofrande cuvinte mici ofrande cuvinte mici
legăn ființa asta cu chip de femeie
și-i port hainele când e nevoie să mă vadă oamenii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu