în cochilie cearşafurile devin tot mai mici
pot doar să le miros le netezesc
ele se strâng sub mine lent şi-mi spun că mă iubesc
durst o arde aproape la fel. a trecut de patruzeci înţelegând că poţi câştiga lupta asta & fără să sari
ioana e cum o ştiu
nici eu nu m-am schimbat deloc
e şapte şi ceva scriu culeg mărgăritare din cuferele în care stau comozi porci de rasă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu