cola în venă
zenobia mă aşteaptă cu faţa la perete
e mai tânără cu câţiva ani
căzile sunt pline
în scurt timp vom fi înghiţi de apă de mare
apa sărată delfini alege antarctida
vapoare de mărimea mâinii lui dumnezeu palpită răbdător
de pe coridor o aud pe bianca cântând la nai
arpegiul existenţei
te aşezi invers cu spatele lipit de faianţă
numeri ochii oamenilor rămaşi în viaţă fără să-ţi pese
sister morphine, viaţa se termină când vrea ea
calul păşind leneş înapoi
săturat de toate tabieturile din abator
aşezându-se la locul lui visând o poveste asemănătoare cu cea de azi
pe femeia zăcând o prind de guler o târăsc până la fereastră
se aruncă de una singură gândindu-se probabil
la binele meu
joi, 1 noiembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu