de două săptămâni îmi las ceasul să sune la 8:20
sper că eşti acolo tu chiar tu cu inima ta alături
spunând ceva important unuia ca mine
îngenunchind şi aşa mai departe
somnul meu se pune de-a curmezişul zice eu vorbesc ascultaţi comanda la mine
o maşină de tonaj greu pe strada cărnii
o femeie singură întorcându-se din nou acasă
îmi tremură genunchii continui să sper văd aceleaşi spinări decojite
aceleaşi râsete care nu pricep nimic
pe drum din drum călătoria unei existenţe ciudate
am putea coborî oriunde dar ne punem centura după gât
îngânăm singuri un teritoriu al neputinței
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu