nimic nu e ceea ce pare a fi
cântarul groparul se joacă-n mansardă
nesomnul visează a şaptea zi
plec cu cămaşa pe dos îi las baltă
începe să plouă şi străzile-s vii
a fi a nu fi a fi a fi
te-ascunzi mă răzbun nu te caut să ştii
oraşul vorbeşte-l lovesc cu o daltă
tot ce rămâne e-un cor de stafii
şi lacrimi murdare curgând pe de lături
oraşul vorbeşte tu limbă să-i fi
să ştiu să-ţi aduc trei merinde şi pături
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu