stelele
stelele
poetul şi poeziile lui
iar e cinci dimineaţa, iar eu citesc cu demenţă despre un oraş
despre care mi-aş dori să nu mai existe
faţă de care mi-aş dori să nu exist
te-am cunoscut imediat după
cineva încă mai înghiţea litrii întregi de lacrimi
aveam şi eu câteva vagoane pentru mine
tu erai vindecată însă
citeai tot felul de lucruri şi nodul
era cât pe ce să se spargă şi înăuntrul pieptului tău
cel care cunoştea la rândul lui /adevărul
stelele şi oamenii de dedesubt
ce existenţa mizeră
ce plictiseală fantastică pentru o zi de vineri
ziua în care uitam cine suntem
cine am fi putut să fim
şi mai ales
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
nesupusul împărat
glorie nespusului împărat nespusului împărat ă, nesupusului împărat glorie nespusului împărat nesupusului nesuspusului împărat și oamenilor...
impulsul de a ...
RăspundețiȘtergere