vineri, 4 mai 2012

douăzeci şi ceva

tu eşti femeia care se ghemuieşte în fiecare toamnă
în stomacul fără de vlagă al unui băieţel ce refuză constant să facă armata
mamă, ar fi bine să nu mă duc
tată, poate te mai gândeşti şi tu

în stomacul meu, în stomacul lui şi ne întrebi şoptind la ureche
vrei o portocală?
bineînţeles, răspund cei doi
bineînţeles, îngâni din pijamalele de la mama

n-am să te mai trezesc dimineaţa
n-am să mai caut în agenda telefonică
pentru că nu e nimic acolo
nu e nimic acolo, îmi spui, numai câteva fire de grâu

îmi trag un glonte-n cap, o cabină telefonică maro
mă ridic după numai zece secunde
nu am nimic poate-ar trebui să public o carte să vezi şi tu
cum am trăit după crăciunul acela
în care-mi spun că ţi-am greşit iremediabil şi din care tu
nu-ţi mai aduci aminte nimic
nimic în afara bărbatului plângând
cerând o ţigară dar ţigările erau la mine sau cine ştie unde erau

nimeni nu va ştii niciodată de unde venea cu lacrimile şiroindu-i pe faţă
aş vrea să mă închid în poezia asta bună la nimic
oricum nu poţi să ierţi un om despre care
ştii şi tu că nici măcar nu există

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

încă puțin

aștepți să apară ceva ochi de femeie aripi deltaplan zâmbind dimineața tu te întorci acasă plin de sânge după o bătaie la d14 învingător  ar...