poeţii au mereu cuvintele la ei
bileţele cu care poţi trece dincolo
neîntrebat
eu stau în faţa unei uşi
şi mă rog să nu fie nimeni înăuntru
pentru un timp îmi aduc aminte ce ar trebui să spun
şi de ce
adorm, mă trezesc după câteva minute
cineva murmură
am crezut că eşti mort
am crezut că nu locuieşte nimeni aici
îţi fac un ceai aşa cum îţi place ţie
cu mult zahăr şi puţină lămâie
pisica mea, Lil, nu suportă străinii
nu văd să aibă ceva împotriva ta
şi constat că nu mai am nici măcar o lămâie
nu ştiu ce-o să ne facem în cazul ăsta
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
aseară la festival am cunoscut o fată o cheamă Carla și servește la bar am rugat-o sa-mi facă un cocktail fara alcool c-a zis că nu-i cere n...
#
un ou se uită la mine îl mănânc
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere