acum, în clipele cele văduve
'n care ziua şi noaptea-mi par totuna
orele se aştern murdare ca şi cum
cearşafurile sunt toate ale lor...
încă plâng portocalele
pe care nu le-am putut ajunge cu mâna
aripile cu care n-am ştiut să mă port
plânsul pe care n-ai ştiut să-l cugeţi
azi toţi scriu despre noi
ochii tăi mă uita
mâinile tale mă uita
umerii tăi au plecat demult
sunt om şi mă pot mulţumi cu asta
eşti femeie deşi ai fi putut
fi
altceva
adorm ca şi cum m-ai fi iertat
te-ai fi întors
sau aşa ceva
finalurile cu tine mi-au plăcut întotdeauna
m-a facut sa plang
RăspundețiȘtergere