acum, în clipele cele văduve
'n care ziua şi noaptea-mi par totuna
orele se aştern murdare ca şi cum
cearşafurile sunt toate ale lor...
încă plâng portocalele
pe care nu le-am putut ajunge cu mâna
aripile cu care n-am ştiut să mă port
plânsul pe care n-ai ştiut să-l cugeţi
azi toţi scriu despre noi
ochii tăi mă uita
mâinile tale mă uita
umerii tăi au plecat demult
sunt om şi mă pot mulţumi cu asta
eşti femeie deşi ai fi putut
fi
altceva
adorm ca şi cum m-ai fi iertat
te-ai fi întors
sau aşa ceva
finalurile cu tine mi-au plăcut întotdeauna
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
iubire
iubire uitare și așternut pădure un cerb pierdut un diamant ce stă doar în frunte acolo îl vei găsi călătorind călătorind cu picioarele goa...
m-a facut sa plang
RăspundețiȘtergere