po #1

tenace

tenace tentaculele din pernă

porcul glazurat plin de sine dar și de ceilalți 

viața se deșiră din când în când în fața noastră, uneori plăcut, uneori nu chiar

așa că urcăm muntișorii și castanii la pas

a fost ora douăsprezece, în gara noastră se servesc de toate, o femeie fără cap stă nemișcată

nu încerca să pricepi, nimeni nu pricepe, nici eu nici doamna de lângă, nici domnul de lângă

aproape de carusel au construit ceva, ceva secret, la dimensiunile potrivite, verificăm zilnic, poate vedem câte ceva prin ferestre

dacă se termină, nu e nimic de zis

un carnețel mic, un bilet de călătorie, un binoclu, am avut fiecare animal în palme și fiecare mi-a spus câte ceva, așa încât acum nu-mi mai amintesc

ceea ce plantăm azi e pentru altcineva, altcineva, altcineva

asta nu e muzică

ăsta nu e un turn

un tur legat la ochi

am găsit o cochilie, acolo se ascundeau toate pe când oamenii nu știau că există instrumente de suflat, mandoline sau poarta sărutului

dacă nu azi, atunci când și dacă nu aici atunci unde să mă schimb într-un păun năuc singur, dar liniștit cu privire la asta

sunt un fel de vânător, văd în linia puștii cum căprioara se uită la mine și nu vrea să tragă, deși eu aș vrea și-i spun trage, e totul așa cum am stabilit

dar după cum știi, îmi aduce crenguțe de pin și apă și cu răbdare îmi linge toate rănile

îi mulțumesc cum pot apoi plec mai departe 

am cu mine un caiet în care scriu mititel: azi l-am văzut pe Dumnezeu, azi m-a văzut și el pe mine, azi m-a iertat vameșul, azi am murit dar doar cât să-nchizi un ochi

nu știu cine mă va găsi sau dacă mă va găsi cineva

ăsta nu e un joc cu arbuști boabe măcinate păsări afară din grădini

când dorm, când nu, când văd, când nu, când uit, când număr

din cizmele mele lumea e un pui de girafă, luna un pui din brânză

încercând să mulțumesc pe toată lumea m-am pierdut, eram pe un râu agitat și mă rugam să scap cu bine, nu mai aveam mâncare și apă, viitor sau dorințe care să nu plece a doua zi

abacul știe dar nu spune

oracolul nu vorbește cu oamenii

trecutul nu ne vrea pe noi cei de acum, orice-am face

apă e până la brâu

apă e până la glezne

apă e iar până la brâu

sunt un copil închis în casă și uitat acolo

oricât ar fi de târziu găsesc ceva de făcut: număr stele, fac forme pe tavan, gătesc o rață pe care nu știu cine a omorat-o, poate-a murit de bună voie, ca să am ce să mănânc

sar de la o vârstă la alta, de la o neliniște la alta, mereu o să fie mai frumos ce nu ai, ce nu poți și așa mai departe, urșii își mută casa de două ori pe sezon, eu tot din diurnă, vând tot evantaie, ai prins ideea