azi am fost la Palais de la Decouverte în laboratoarele de chimie
când agita recipientul albastrul de metil intra în contact cu oxigenul şi lichidul se făcea albastru
s-a ars cu nu ştiu ce substanţă şi eu am observat uneori
se uita discret la degetul lui mare de la mâna dreaptă
apoi la sfârşit când toată lumea s-a retras
şi el făcea curat prin laborator
m-am dus şi i-am dat un bandaj mic (mereu am la mine, nu ştii când te deranjează tocurile)
mi-a mulţumit, a zis <<Ei bine, şi numărul?!>> <<De telefon! Mi-ai salvat viaţa, îţi sunt dator măcar cu o cafea!>>
am ieşit repede m-am dus la ghişeu
<<Bună ziua, aş dori totuşi să îmi fac abonamentul acela anual despre care mi-aţi povestit.>>
și aşa s-au dus 25 de euro pe un abonament anual la muzeele de ştiinţă
în nici un caz nu mi-am imaginat să cunosc pe cineva acolo
dimpotrivă, merg acolo când vreau să fiu singură şi să mă distrez!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu