din cauza fobiilor celui ce preferă să scrie
în loc să bată străzile în fiecare dimineaţă
ce frumoasă-i viaţa când stai şi scrii la un aragaz vechi
de două decenii
mizeria asta pe care unii o numesc libertate
mântuitori undercover
păpuşi asemănătoare cu faust în sacoşa fiecărei femei
de patruzeci de ani în bagajele fiecărui turist
proiecţii mincinoase
dar undeva aproape se cântă nemurirea
se dau flori şi bomboane
demonii zâmbesc împăcaţi pentru că nu mai e nevoie să-şi facă
meseria
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu