singur în hamacul meu şi plâng
îmi cad petalele
pe mine cine
anotimp al depravaţilor
cârciumele stau închise
cinema-urile sunt tot mai departe
singur în racheta mea şi plâng
lipsa gravitaţiei şi toate tuburile păcălindu-mă
că trăiesc
argou al femeilor de peste 20 de ani
zâmbesc te privesc ca şi cum
aş vrea să rămân peste noapte
dimineaţa poeziile se scriu singure
rachetele se întorc pe pământ hamacul se scutură şi aşteaptă
în continuare
joi, 23 august 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu