Incubatorul

Nu ştiu dacă ţi-am spus atunci
îi spuneau mamei: o să moară, o să moară, doamnă, asta e!
ba n-o să moară, staţi liniştită!

într-o zi i-au spus c-am murit
legenda zice c-aş fi stat pentru câteva minute într-o găleată

dracu ştie! (uneori mă întreb cum arăta găleata aia)
nu e ca şi cum ţi-ai plânge de milă,
oricum nu eram mai mare decât o lingură.

s-au jucat aşa o vreme
ai mei îmi maşau creştetul - i-au dat o formă până la urmă
m-au pus înapoi. acolo. în incubator

auzeam doar nişte zumzete
ca de muscă
ca de înger
ca de Dumnezeu aplecându-se peste mine
uneori am impresia că n-am ieşit niciodată de-acolo

de-asta nu ştiu să mă port
eleganţa nu se învaţă acolo
nici cuvintele aduse de-acasă

în decembrie s-ar putea să pun un spectacol la Bucureşti
se face ca Romeo şi Julieta sunt doi bătrâni plictisiţi care
nu-şi mai aduc aminte mare lucru
aşa că m-aş bucura să fii în oraş

Painkiller

văd totul cu claritatea unei insecte
acum, mai mult ca niciodată (cu plapuma peste genunchi)
ştiu că rândurile mele nu înseamnă nimic
violul se va întâmpla şi mâine, puţin peste ora zece, iar oraşul va continua să trăiască

eu îmi voi alina durerile şi-atât
sunt ale mele numai ale mele/ nu le va atinge nimeni altcineva

apă potabilă
viaţă potabilă
singura cameră care mă mai suportă, e baia
n-aş şti să numesc nici măcar două motive
maturitatea ascunsă /-
acul înfipt acolo unde trebuie

e lumină, dar lumina asta nu ajunge la mine

număr șiragul ţinându-mi ochii la o distanţă considerabilă
o mângâi aşa cum ai mângâia cleştii bătrâni ai unui rac care-ţi spune că în sfârşit
are posibilitatea să moară

Laboratorul Gender Image

Ce s-a schimbat în imaginea femeilor şi bărbaţilor de azi? Cum ne influenţează imaginile promovate de media? Ce modele aţi promova voi?

GENUL/GENDER ţine de atributele şi activităţile pe care o societate le consideră adecvate pentru femei, respectiv bărbaţi. De aceea, Laboratorul de gen sunteţi chiar voi.

Prin acest concurs, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen – A.L.E.G.. vă provoacă să experimentaţi răspunsuri creative şi originale la întrebările de mai sus. Ce înţelegeţi voi prin feminin şi masculin?

Trimiteţi fotografiile sau caricaturile realizate de voi pe aleg_romania@yahoo.com până pe 15.09.2012. Lucrările câştigătoare vor fi premiate si expuse in cadrul Festivalului Egalitătii de Gen şi Book Fest 2012, între 21 şi 23 septembrie.

rege fără regat

dezleg câinii zebrele şi singura lebădă
e pe moarte are impresia că va ajunge-n rai
eu ştiu că nu va fi aşa/ îi cânt cântece scurte
asta o scuteşte de dureri, de plânsete, de vise strâmbe

câinii vor trăi mai mult ca mine
zebrele mă vor lăsa singur

mă aşez cu picioarele adunate şi îi spun
raiul tău e aici
dacă promiţi să te faci bine, te las să pleci
te las să pleci dacă promiţi că te faci bine

Frontul 3

o altă dimineaţă cu cocoşii cântând în jurul meu
în haine murdare
şi cu o privire nesigură îl aud pe Arthur
într-o zi o să-ţi crăp capul mamifer nenorocit
nici ploi nu mai avem din cauza ta

cred c-am să pot repara eu totul
aşa că mă ridic şi plec ştiind c-au să mă lase să-mi văd de viaţă
mă plimb pe străzi/ o femeie care seamănă cu tine
mă întreabă de ce plâng şi îmi întinde o ţigară/
îi zbor pachetul cu mâna dreaptă

mă trezesc în aceeaşi baltă cu miros de tămâie
îmi pun mâinile laolaltă
Arthur nu mai apare
aş vrea să mă ameninţe cineva
să promit că am să repar eu totul

altfel puteți să-mi spargeți țeasta
clar?

(băăăăă Bulgakov io-mi bag picioarele-n ea de viață!
ăștia nu știu că poemele bete se scriu cel mai bine când nu ai
nicio-picătură-de-alcool-înăuntru!)

colivia 1 și 2

1.

ar trebui să închizi ochii
mântuirea se simte doar cu mâinile
eu aş lua o pasăre albă
cea mai mică pasăre albă fără stăpân şi ţi-aş pune-o în palme

ţi-aş spune ea e Samsara
cândva a fost şi ea o fetiţă ca şi tine
îi plăceau cutiile muzicale avea o groază de păpuşi
şi niciun prieten

acum Dumnezeu i-a dat duh de pasăre albă
nu are, deocamdată, pe nimeni
nu pentru că totul ar fi pierdut
ci pentru că tu trebuie să devi limpede şi curată





2.

construiesc o cutie - asta spun oamenii din oraş
despre noua mea preocupare
o cutie mare fără nicio fereastră

au impresia că te închid acolo
iar în schimbul unei camere spaţioase
am să-ţi iau orice fel de lumină

ei nu ştiu că noua mea invenţie are două uşi
una prin care să intri
alta prin care vei ieşi imediat ca să-ţi iei zborul

5:34

singur în hamacul meu şi plâng
îmi cad petalele
pe mine cine

anotimp al depravaţilor
cârciumele stau închise
cinema-urile sunt tot mai departe

singur în racheta mea şi plâng
lipsa gravitaţiei şi toate tuburile păcălindu-mă
că trăiesc

argou al femeilor de peste 20 de ani
zâmbesc te privesc ca şi cum
aş vrea să rămân peste noapte

dimineaţa poeziile se scriu singure
rachetele se întorc pe pământ hamacul se scutură şi aşteaptă
în continuare

noembre

ştii ce ţi-aş spune?
ilinca, nu ştiu cum se face, dar toţi oamenii pe care îi iubim
se transformă într-o şopârlă de care-ţi e frică
oriunde-ar fi limbile de pe cadran

faptele bune se transformă în poesii
faptele rele mai bine nu-ţi spun în ce se transformă
o să iei o lopată şi n-o să te mai opreşti din săpat
şi n-o să te mai opreşti din plâns

ilinca

pentru că nu ştiu cum se face, dar oamenii
îşi înghit limba atunci când au nevoie să spună adevărul
pentru că adevărul
urăşte oamenii

asta nu e o poezie
filoSofia mamii ei de iubire
ce rău îmi pare că scriu singur/ un orb în căutarea fericirii
jurnalul ăsta plin de sunete calme

eternity eternity

atunci când crezi că e sfârşitul lumii
că nimic nu te mai poate salva
gândește-te la fetița în pantaloni albaştri
la nepriceperea oraşului tău şi numai al tău

o lumină roşie mereu aceeaşi (îţi spune ea ceva)
nu-trebuie-să-facem-conversație-auto-correct
dimineața-asta-e-altfel-cine-ești-m-am-speriat-ca-un-dobitoc
uit-mereu-de-energiile-astea-pe-care-aș-putea-să-ți-le-explic

ţi-am scris ceva


atunci când crezi că e sfârşitul lumii
că nimic nu te mai poate salva
gândeşte-te la fetița în pantaloni albaştri
la nepriceperea oraşului tău şi numai al tău

de pe raftul de sus mă pândeşte o carte cu coperţi albe
pe cotor scrie cineva
are să vină

zero trei. zero opt (c9)

jivine jivéte
poezia - un joc de cuvinte
miercuri deschidem cuşca cea nouă şi albastră şi spunem
tot ceea ce poate fi spus dintr-o singură respiraţie

dar tu te întorci la ale tale
mie-mi laşi coliviile
cuminte mă arunc sub cearşaf şi pentru a doua oară ceva se întâmplă cu ochii mei
mă aşez la masă şi scriu alte-opt-rânduri-despre-om

h

oi din scandinavia
sărind într-un picior
întrebandu-se ce e viața
ce poezie frumoasă

Scrisoare dintr-o tranșee planetară (Zborul)

Versuri: Constantin Lamureanu
Chitară: Gea Dancu
Voce: Cristian-Emanuel Opriș

ochii

ce-ar spune umbrele noastre despre noi
cine ar purta cercuri deasupra capului
flori la subraţ
triluri nesfârşite pentru oameni şi păsările ce stau înăuntru

ce-ar spune umbrele noastre despre virgula atârnând din spinare
ghimpele de care nu mai ai cum să scapi

m-aş târî într-un lan mare şi albastru
tremurând plângând soarta amândurora
înger şi demon întâlniţi la răscruce
încercând în lacrimi să facem o înţelegere pentru tot restul vieţii de pe pământ

descompunere

aud cuvinte despre care nici măcar nu știu că există
taverna asta cu miros de urină şi bere nefiltrată
mi-e tot una, ţi-e tot una
aşa că ne despărţim pentru încă două luni
mă caut în şifonier dau de girafa mimi îmi spune boule
eşti un bou boule nu te mai iubesc

iar o chem şi îmi pune maşina aia după urechi
iar la sfârşit îmi spune cu voce de mamă (că doar e mama a doi copii)
s-a terminat acum, nu mai plânge
deschid şifonierul
mimi nu mai respiră
te caut la gară te caut ca un prost mândru de viața lui

scap pământ în bolul pisicii
nici eu nu te mai iubesc, zice ea
dar seara îşi face loc în braţele mele
iar mie mi se pare că zice c-o să te întorci
şi te întorci a doua zi cu plasele pline cu nodul tău şi spui
am fost să iau ceva de mâncare


te-ai speriat?

între timp la Paris

azi am fost la Palais de la Decouverte în laboratoarele de chimie
când agita recipientul albastrul de metil intra în contact cu oxigenul şi lichidul se făcea albastru
s-a ars cu nu ştiu ce substanţă şi eu am observat uneori
se uita discret la degetul lui mare de la mâna dreaptă

apoi la sfârşit când toată lumea s-a retras
şi el făcea curat prin laborator
m-am dus şi i-am dat un bandaj mic (mereu am la mine, nu ştii când te deranjează tocurile)
mi-a mulţumit, a zis <<Ei bine, şi numărul?!>> <<De telefon! Mi-ai salvat viaţa, îţi sunt dator măcar cu o cafea!>>

am ieşit repede m-am dus la ghişeu
<<Bună ziua, aş dori totuşi să îmi fac abonamentul acela anual despre care mi-aţi povestit.>>
și aşa s-au dus 25 de euro pe un abonament anual la muzeele de ştiinţă
în nici un caz nu mi-am imaginat să cunosc pe cineva acolo


dimpotrivă, merg acolo când vreau să fiu singură şi să mă distrez!

nu vă mai făliţi cu Bob Dylan

vă ştiu eu
voi vreţi doar să vă uitaţi în oglindă atunci când
bob rămâne în fundul gol şi să spuneţi
ăsta da muzician, băi, nene, ăsta da! apoi
să vă întrebaţi ore în şir cu ochi mari şi vineţi
dacă ştie sau nu să fluiere nota LA

cercuri. încercu-te

(poezia ca experiment social)


În barba ta să-ți pui cuvinte
Ca niște ținte după gât. Să-ți țină ele locul de merinde și sfatul bun să-l dea numaidecât!
Ce inspirați suntem la ora asta. Ce inspirați suntem la orice oră.
Cum se coboară muzele din pat. Îi dau poetului peste aureolă și-l lasă-așa să zacă, lat.
Și îl întreabă una dintre ele-acum ce faci?
Mi-am zis că dorm cam de vreo două ore și, uite-mă, sunt tot arici. Pardon. Sunt tot aici.
De ce?
Când eram mic cineva mi-a furat somnul. Îl caut de-atunci când dorm, când sper, chiar când mânânc.

g.

cândva se va termina
vom spăla împreună muntele acela de vase
aruncând cu spumă unul peste creştetul celuilalt
ascultând the daily mail şi ţipând
ţipând ţipând
iarba e aşa cum ne place nouă ar trebui să ieşim puţin

n-ai venit aici să faci pe dădaca
mi-e ruşine de mine
mi-e ruşine că sunt bărbat
îmi spui, stai liniştit, nici eu nu sunt încă femeie
cu toate astea...

anti-lirism la etajul doi

ia o brichetă o baghetă
un cuib neterminat şi ascunde-le lângă borcanul cu dulceaţă
uită de ele vor uita şi ele de tine
vă veţi împăca într-o dimineaţă
vreau să schimbăm draperiile denumirea animalelor domestice şi a vecinilor de pe partea dreaptă
de unde nu te-aştepţi vine fericirea
felul în care ne îmbrăcăm mâncăm sau ne purtam pe noi înşine
cufărul în care ploaia trebuie să-şi adune gândurile pe timpul lunilor iulie-august

o bicicletă către praga
pragul nefiinţei, taximetrist
opreşte la culoarea mov a semiramidei
sun pe cineva şi plecam mai departe

du-mă departe, taximetrist
du-mă-departe

declaraţia de interdependență

nu-mi studiez poeziile
că nu-s cutele cămăşii să le bagi în pantaloni să nu le vadă nimeni
la robinetul ăsta curge coca cola cu aromă de moş crăciun
chem un uragan şi te zboară cu tot cu
carmen nume de
nu-mi vine să cred cât de aproape e cerul
cerbule carpatin: pădurea nu e numai a ta
athanor anamaria suc de portocale
porunca pe care s-o citeşti aşa cum ţi se pare ţie (că sună)
ţine-mă în mâini leagănă-mă
avionul ăsta se va prăbuşi pe o plajă plină de oameni
pe o plajă de mărimea unui om
aşa a-nceput povestea asta încheiată la coadă cu un nod din lumea a treia

f.

stau întins pe canapea
cerşesc (mâncarea se răceşte)
centrifugă
camera cu patru came
re
locuinţa de închiriat
încumetă-te doamne de mine păcătosul
mai trimite-mi câţiva şobolani să-mi ţină
de urât până în ziua de dinainte de
a început şi nu se mai termină
aliniaţi alienaţi
poezie modernă
ia mătură şi ajută-mă să ridic un castel până la
//

e ca atunci

când dacă te întreb cum e cu zborul mi-aş dori să primesc
aceeaşi întrebare
o pun în cuier să ne închinăm ei - zeu slut
cu mâinile cântând

muzele se întâlnesc în vila de vis-a-vis
şi fac ce ştiu ele mai bine
dau de băut florilor furnicilor
apoi se dau în bărci sperând să prindă şi ele (câte) ceva

cerneala cu care te murdăreşti până când
fiecare femeie vie te întreabă dacă s-a întâmplat ceva

caravana iubirii în mijlocul pustiului
puşcărie făcută din beţe de chibrit

chircit aştept un zepelin cu nume de din-ce-in-ce-mai-departe

în poem era mai multă lumină

din cauza fobiilor celui ce preferă să scrie
în loc să bată străzile în fiecare dimineaţă
ce frumoasă-i viaţa când stai şi scrii la un aragaz vechi
de două decenii

mizeria asta pe care unii o numesc libertate
mântuitori undercover
păpuşi asemănătoare cu faust în sacoşa fiecărei femei
de patruzeci de ani în bagajele fiecărui turist

proiecţii mincinoase
dar undeva aproape se cântă nemurirea
se dau flori şi bomboane
demonii zâmbesc împăcaţi pentru că nu mai e nevoie să-şi facă

meseria

Fragmente de pe Strada Roşie

ca să ajung la sala de concert trebuia
obligatoriu
să trec pe o stradă specific olandeză
fetele stăteau dezbrăcate în vitrină

îmbrăcaţi în paltoane
fulare din astre şi mănuşi
oamenii priveau cu invidie de după geamurile de sticlă ştiind
că nu vor ajunge niciodată (acolo)

fetele zâmbeau
oamenilor le mai apărea câte o floare la subţiori
se sfărâmau unul câte unul
trotuarele singure -
ferestre fumurii prin care nu se poate vedea cu ochiul


fiecare cu singurătatea lui -
asta a fost lecţia pe care Dumnezeu a învăţat-o de la cei pe care-i crease cu două săptămâni înainte

.ser

mi-ar fi plăcut să fim în rai
eva și eu
şi să nu mai plecăm niciodată de acolo

să-i cânt din fluier, iar ea să ma privească în felul ei
făcându-se mai apoi că doarme
că visează raiul întors
care e tot una cu raiul ăsta

ea crede că ne-a fost dat să-l împărţim unul cu altul
să-l ţinem proaspăt, viu
cu apă limpede, cântând în fiecare zi
câte ceva

pentru pământ
pentru păsări
pentru toate cele ce trăiesc în pace cu noi