Cor.idor

poeţii au mereu cuvintele la ei
bileţele cu care poţi trece dincolo
neîntrebat
eu stau în faţa unei uşi
şi mă rog să nu fie nimeni înăuntru
pentru un timp îmi aduc aminte ce ar trebui să spun
şi de ce
adorm, mă trezesc după câteva minute
cineva murmură
am crezut că eşti mort
am crezut că nu locuieşte nimeni aici
îţi fac un ceai aşa cum îţi place ţie
cu mult zahăr şi puţină lămâie
pisica mea, Lil, nu suportă străinii
nu văd să aibă ceva împotriva ta


şi constat că nu mai am nici măcar o lămâie
nu ştiu ce-o să ne facem în cazul ăsta

ce bine că nu ne știe nimeni

noapte bună noapte
viorile tale îmi şuieră refuz sa mai înțeleg vorbele lor
dirijor pe pământul acela nou
unde nu ne vom mai rătăci
numele meu nu va ţipa numele tău
iar seara te vei întoarce teafără
cu umerii râzând
pentru că niciun pericol nu există în pădurile
de după deal

am o singură trompetă la care cânt pentru tine
mă auzi de departe te bucuri tragand tot aerul înăuntru
apari într-un final
ai braţele pline de mere şi surcele care să ne ţină de cald

Protest al unei studente la ceremonia de absolvire a UBB: Sistemul de învățământ e la pământ

Nunta

un alun şi o alună
stau sub soare şi se-ngână
ne căsătorim şi gata
ne căsătorim, nu-i vorbă

aluna cu cap de cobră
pune planul pe hârtie şi-ntr-o săptămână-i cheamă
necuvântători de seamă
păunul cu ochi albaştri
cerbul, uliul, tigrul, lama

mare tămbălău pe ţărmuri
mare tămbălău pe mare
peştii mici se-mping de-aseară
vor să vadă toţi minunea

iar balenele din gară
cer să se-oprească furtuna
cu umbrele şi capace de sicrie peste fețe
vin în grabă să asiste.

un alun şi o alună
cu privirile lor triste
îi anunţa că se-amână
inimile lor străine nu mai bat la unison

el are să stea-ntr-o pară
ea într-un magnetofon

ciorna b.

între clape de pian aduse direct din polonia
şi o mână de lăutari încercând să-mi spună ce e bine şi ce nu e bine pe lume
(lumea asta a noastră - ţine să sublinieze cel din stânga)
pricepusem că plouă

pricepusem că de o săptămână plouă
cum n-a mai plouat vreodată în oraşul ăsta
că toţi vom fi mai ușori

nu pot împărţi chestia asta cu nimeni
spuse micul prinţ înfundând cutia cea nouă
în buzunarele sale fără seamă
şi păşind mai departe

RECOMAND: re.volver de Livia Stefan

re.volver de Livia Ştefan

(pentru zoom, click pe coprtă)

Comandă volum tipărit: 12 lei! 

ciorna a.

mă uit în mine
un clovn din rândul patru
vrea să se arunce de undeva dinăuntru
tot înăuntru
singura lui dorinţă ultima lui dorinţă
ar vrea să aibă curajul
îşi închipuie, se balansează din ce în ce mai repede
dar ceva îl ţine acolo
nu pot să strig, nu pot să-l prind cu mâinile

de ce trebuie să văd
să aud şi să ştiu ceea ce ei uita noapte de noapte
punând capul pe pernă
şoaptele sinucigaşului alunecă înăuntru

pe puntea asta murdară îmi pare că aud bătând
un picior de lemn
mă gândesc că e ceasul vechi din camera cu numărul doi
o cruce ruptă în colţuri un ţipăt de femeie rămasă singură

închid ochii şi din păcate văd şi mai clar
un clovn din rândul patru se cearta cu mine
fiind sigur că balansul lui
nu mă priveşte

zice detest măslinele şi totuşi mănânc un kilogram
în fiecare zi de luni
ca o pedeapsă
aş vrea să vărs tot dar măslinele se pun invers
dându-mi de înţeles că le e bine

s-au adunat câteva kilograme
se hlizesc aşteptând să mă umplu de crăpături
iar ele să iasă afară
fiecare cu câte-un os în gură
bucurându-se de victorie

titlul e la tine

ţin un fel de durere înlăuntrul pieptului
un cocoş de mărimea mâinii mele stângi
sculptează pe cineva acolo
un bărbat de vârstă mijlocie pe care n-am ştiut să-l cresc de unul singur

de două zile îmi răsună în nări mai ales trosniturile lui
mă întreb ce minunăţie are să iasă
cât avem să ne bucurăm şi eu şi cocoşul
de o aşa ispravă

nopţile şi le petrece tot acolo
bătând fără oprire
durerea e încă vie dar cui îi pasă
are cel puţin două suflete să-i ţină de veghe

ţin un fel de durere înlăuntrul pieptului îmi şopteşte sculptura cea nouă
pun mâna pe telefon
şi cer un cocoş pe măsura ei
după numai câteva ore zburătorul îşi făcea datoria

5 (şi) mai (cum)

torc ca un motan la menopauză
ca un poet la menopauză
ca un strungar în pauza de prânz
de la trei la şapte
la turn
pentru cină
taxiurile nu mai circulă
autobuzele nu mai circulă
femeile nu mai circulă

întinde braţul şi spune-mi
ce părere ai despre moş crăciun
dar despre coca-cola
dar despre femeia cu care îţi petreci cele mai multe ore
la telefon
telefonul cu disc din sufragerie
prizonieri atunci când inima iese din cutiuţă şi se aşează
în mâna celuilalt
tresare de câteva ori
uneori se întoarce înapoi în piept

dunărea
un fel de veneţie mai mică
în care gondola eşti tu

a fost ora nouăsprezece
îmbarcarea, vă rugăm
îmbarcarea

poezia asta-i marfă
ca o cheie franceză peste ceafă
te-ai trezit?

Recomand:

Raluca Turliu Cobilanschi

/Girl in the other room

Venice in a Day

8 şi 1/2

stelele
stelele
poetul şi poeziile lui
iar e cinci dimineaţa, iar eu citesc cu demenţă despre un oraş
despre care mi-aş dori să nu mai existe
faţă de care mi-aş dori să nu exist

te-am cunoscut imediat după
cineva încă mai înghiţea litrii întregi de lacrimi
aveam şi eu câteva vagoane pentru mine
tu erai vindecată însă
citeai tot felul de lucruri şi nodul
era cât pe ce să se spargă şi înăuntrul pieptului tău
cel care cunoştea la rândul lui /adevărul

stelele şi oamenii de dedesubt
ce existenţa mizeră
ce plictiseală fantastică pentru o zi de vineri
ziua în care uitam cine suntem
cine am fi putut să fim
şi mai ales

douăzeci şi ceva

tu eşti femeia care se ghemuieşte în fiecare toamnă
în stomacul fără de vlagă al unui băieţel ce refuză constant să facă armata
mamă, ar fi bine să nu mă duc
tată, poate te mai gândeşti şi tu

în stomacul meu, în stomacul lui şi ne întrebi şoptind la ureche
vrei o portocală?
bineînţeles, răspund cei doi
bineînţeles, îngâni din pijamalele de la mama

n-am să te mai trezesc dimineaţa
n-am să mai caut în agenda telefonică
pentru că nu e nimic acolo
nu e nimic acolo, îmi spui, numai câteva fire de grâu

îmi trag un glonte-n cap, o cabină telefonică maro
mă ridic după numai zece secunde
nu am nimic poate-ar trebui să public o carte să vezi şi tu
cum am trăit după crăciunul acela
în care-mi spun că ţi-am greşit iremediabil şi din care tu
nu-ţi mai aduci aminte nimic
nimic în afara bărbatului plângând
cerând o ţigară dar ţigările erau la mine sau cine ştie unde erau

nimeni nu va ştii niciodată de unde venea cu lacrimile şiroindu-i pe faţă
aş vrea să mă închid în poezia asta bună la nimic
oricum nu poţi să ierţi un om despre care
ştii şi tu că nici măcar nu există

08

se-nvârt stelele precum sirenele în marea mânecii
se dau de-a dura harababura asta trebuie să aibă un capăt
îl căutam conştiincioşi monoclul caută şi el o dată cu noi

patru ţigănci se rotesc în cercuri perfecte
datorită unui compas pe care numai ele şi eu îl putem vedea
aşa că iau două andrele le pun sub pernă

a doua zi am oaspeţi patru vizitii de vârstă mijlocie vor să-mi spună ceva
nu le deschid închid ochii spun o rugăciune
salcâmul prietenul omului

07

aşa şi cu scriitorii
te îngroapă dacă nu eşti ca ei
paşoptismul a fost o mişcare
care
după ea au venit şi altele