în diferite lumi
un fel de zâmbet-scâncet
un fel de frunte calmă
pe mine nu mă dor
tâmplele
nu ştiu să răspund niciunei vorbe noi
nu ştiu să scriu şi mă mândresc cu asta
nu ştiu să-mi fie frig, dar mai trag o pătură peste suflet
pecetele ce vă caută în fiecare scorbură născută înăuntru
ca ciupercile după malul de dincolo
forme de relief - circumvoluţiunile inimii mele
prizonieri
închisori pe care nu le mai păzeşte nimeni.
poteci pe care paşii le-ocolesc ştiind că
"acolo am murit, acolo
am mai murit o dată/
azi e duminică şi vreau să trăiesc"
azi e ultima zi şi nimeni nu poate spune ce va fi după
după ochii nemuritori ce-mi cântă scuturând frenetic două zaruri tari
o cafea, deşi nu ne place
o iubire, deşi nu ştim să purtăm haine scumpe.
pe mine nu mă dor cutele necălcate ale cămăşii celei noi
nu mă strânge niciodată cravata
de-o fi să rămână cineva înapoia cuvintelor mele
să-mi lase-n piept ceva/ să duc şi dincolo
la intrare mă vor întreba, după datină, ce am pentru ei toţi.
nu am nimic să le ofer, dar poate mai vor o urmă dintr-un porumbel.
să îl azvârle în cuştile lor, în capetele lor teşite de o coroană mare
cât toată viaţa de pe pământ.
indiferent de cum se uită soarele
să ştii că eu cunosc aşteptarea mai bine decât pe mine-ÎNSUŢI
aşa că ia aminte
şi nu întârzia niciodată.
atât am vrut să te rog.
atât am vrut să dau bărbatului de pe trotuarul
cu mânecile
suflecate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu