NEMURITORII -scenetă pe nouă voci-

Iubim, iubim, ne naştem, iubim şi-acolo  

Trăim cât trăim, iubim şi-acolo

Suntem aproape de a muri, iubim şi-acolo

Murim, iubim până şi atunci  

Ne naştem, iubim, iubim

Şi-aşa mai departe

Pentru că altfel nu se poate

Pentru că, ajunşi, neajunsi, tot iubirea e pragul de sus,  

Tot iubirea e pragul de jos.  

  

Nu mai plânge, Marina

Nu mai iubi până te podidesc lacrimile

Noi ştim că plângi, Marina

Ştim şi cortinele-astea afurisite nu ne mai pot ascunde lacrimile

Rămâi acasă, Marina,  

E martie şi sufletul tău nu suportă o iarnă atât de nenorocită

Rămâi acasă, nu e bine

Ceva nu e bine-n universul zilei de azi

Ceva nu e bine cu plânsul ăsta

  

Dumnezeule, accidentul fusese tocmai de ziua lui

Ascensorul ăla nu moare niciodată

Te găsisem undeva în zăpadă, că-n povestea aia cu păsări care nu se mai văd

De la atât de mult alb căzut pe pământ

Mă iartă, mă iartă,

Nu există pact cu Arta adevărată

Nu există pact cu lacrimile fierbând

Tu, timp, opreşte-te,  

Că tare vreau să strâng mâna îngerului

  

Am băut, am băut mult

Acum să ne mărturisim

Zice, te iubesc

Zice, ştii cât te iubesc

N-am să uit niciodată

Zice, mai e cineva aici, o femeie

Zice, să ne mărturisim, ştii să te mărturiseşti?

Dumnezeu coboară o singură dată în casă Ta,  

Iar dacă ai nenorocul, credinciosule, să-l socoţi o nălucă,

Atât ţi-a fost.  

Atât şi nimic mai mult decât atât.

  

Mă iartă...

Mă iartă...

Căci n-avem nimic în afara iertării

Căci n-avem nimic în afara sufletului iertat

Căci nu putem să cerşim toată viaţa

Cineva ne va alunga şi n-o să mai putem ţine piept vieţii

Şi nimeni n-o să fie acolo

Să ne oprească

Şi nimeni...