nu e nimeni aici în afară de mine
fiecare clipă de dragoste se plăteşte
un câmp de maci, o oază în deşert, o femeie-foarte-frumoasă,
un rând bun.
n-am ascultat niciodată o poveste altfel decât
cu urechile mele
uneori, acasă e acolo unde te întorci fără să mai cunoşti
absolut nimic
iar asta s-ar putea să nu se schimbe, o vreme (...)
o iubea sau n-o iubea, Freud sau altul din vremea lui,
nişte-sâni-deosebit-de-frumoşi
ai-ştiut-c-am-să-spun-asta
ne aşteaptă cineva cu masă pusă,
cu bretelele cele noi peste umeri
cine suntem noi, până la urmă?
totuşi
ce bine că nu trăim în Danemarca
un toast
ciocnim
pentru un altul
şi povestea
continuă.
şi povestea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu