Eşti tu, ba nu, e altu-n pielea ta
Aceeaşi ochi, aceeaşi mână-ntinsa, alt decor
Te iubeşte, cade-n cascadele-astea ce muşcă rău
Şi tu, un străin în visele tale, un nou-născut abia ieşit
Ce ai de spus în apărarea ei?
Cine e nevinovat să arunce întâi cu praştia.
Goliat se ridică de fiecare dată mai puternic.
Să-i luăm tot bietului om - proba credinţei
Nu mai avem trebuinţă de nimic.
Eva a fost găsită cu cineva în patul din paie pe care îl construise
Dumnezeu pentru Adam.
Adam, văzând totul, îşi luă desaga în spinare şi plecă.
Ultima clipă, lacrimile uscate pe obraji
Cuvintele
Tu nu săruţi
Hai să sădim câteva flori în grădina asta
Oamenii mari ar trebui să ştie ceva mai mult.
Oamenii mari ar trebui să ştie ceva şi uite cum se pierd îngerii
La voia oricărui poet din târgul ăsta ce dispare mereu
Îmi plac hârtiile galbene, tocurile şi lumea asta plină de măşti aduse
În buzunare interioare
De la Veneţia.
Ce ţi-a luat atât să-mi spui adevărul
Ce ţi-a luat atât să mă găseşti
Ploaia asta, umbrelele, umerii lui Dumnezeu
Să vorbim pe limba peştilor ce respiră politicos în locul nostru.
Am pierdut o luptă, războiul dispare o dată cu câteva parcele de pământ.
Întoarce-te acasă, te aşteaptă femeia cu ochi închişi
Flautul ăsta spune proştii,
Să-l încuie cineva în spatele coastelor.
Nu te cunosc
Nu vreau să te cunosc, suflete
Am stat destul prin spitalele altra./
Spiralele astea îmi distrug vederea.
Ochiul stâng îmi semnalează o femeie-aproape-perfectă
Ochiul drept înghite sec ştiind totul.
Cineva să-mi oprească sângerările
Ridica mâna dreaptă sus şi stai aşa o vreme
O să treacă pe aici o femeie -o mamă- şi un armăsar cu pieptul ciuruit
Tu să nu te uiţi în ochii lor
Nu îi poţi ajuta cu nimic încă.
Iarna asta ne mântuie
Mânia muşuroaielor pe care le-am călcat cândva răsufla furtuna
Nu mă numesc Ahile şi nici nu cred c-am să mă pot numi aşa
Nu mai am timpul necesar unei alte călătorii.
Şi totuşi fluturii mă caută-n zborul lor năuc
Şi totuşi le răspund
Şi-aici o luăm /de la capăt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu