Pe raftul doi,
Între literatura feminină cu coperți ieșite, ai zice,
Din mâinile unui purtator de diabet zaharat,
O singură carte de povești
Și, cu un maxim de ironie, Émile Zola.
Singur și probabil destul de trist,
De mai bine de treisprezece ani,
Nu gasește un rost morții sale cu dioxid de carbon,
Mișcării feministe sau coșului acela de fum.
Cam tot la fel ne putem poziționa și noi
Atunci când modestia nu mai ține locul cifrei doi.
Vom alege între o moarte cu dioxid de carbon
Și diabetul zaharat,
Uitând însă de noaptea celor trei urși polari despre care
Mi-era atât de greu să îți vorbesc.
Șoaptele sunt numai pentru cei aproape surzi
Iar moartea și rostul, degeaba te-ascunzi,
Nu au nimic de discutat.
Atunci să mai dăm la o parte niște cărți
Și să răbdăm,
Să nu murim.
Eu sunt Apolodor.
Tu cine ești?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu