Trei.
Negare, renaștere, schimbare și stam pe loc.
Suntem la trei.
Mai mult de trei nici că putem să numărăm sau să urcăm.
Vom sta aici până când o cifră noua ne va putea scoate din impas
Sau până când tu vei mai publica doua-trei volume.
E ciudat să te uiți în urmă.
Nu datorită vreunei neasumari sau vreunei pilde biblice,
Pentru că iar am început să nu mai cred.
Acum?
...
S-ar putea să dureze.
Și da, e ciudat cum tot ți se-arată perfect
Când perfecțiunea s-a retras.
Un laș!
Ți-era clar, nu-i așa?
Și ce-ți mai era?
Întinde-ți mâinile, picioarele, toate reproșurile tale,
Fă-le cât se poate de mari.
Apoi fă-ma pe mine să dispar, măcar puțin,
Ca în povețști!
Tu cine-mi ești?
Pianul a-nceput să tușească,
Iar fluturele? Vierme-acum!
Sau invers.
Orișicum, marți, e ziua schimbărilor.
De caracter, de pat, de concepții.
Apropo de concepții:
Mă visez în fiecare noapte într-o sală de cinema în care
Un singur film se poate vedea.
Eu il prind mai mereu de pe la jumatate,
Dar asta,
Desigur,
E fara voia mea.
Atunci cineva
Care-ti seamănă mă intreabă constant dacă nu vreau să știu.
De totdeauna-am vrut să știu.
Acum vreau doar să trec ușor
Și să mă văd
Cu-atât mai păcătos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu