Dacă mâine m-aș trezi un altul,
M-aș trezi poate pictor, sau măcar un desenator mai mic.
Și singurele desene pe care le-aș avea,
Ar arăta copaci desfrunziți, sau pe tine.
Copacii sunt eu, iar tu...
În desenul ăsta poți fi tot eu.
Îmi voi asuma rolul de arbore, chiar dacă-mi va fi frig.
Mi-ai spus că-mi va fi frig oricum.
Aș apăsa creioanele cu-atât de multă putere...
Cu-aceeași putere care te umple și pe tine.
Aș apăsa și-n felul acesta aș face tot felul de găuri în planșele mele.
Mai mari sau mai mici,
Mai slăbuțe sau mai hotarate...
Arta, arta mea de carton ar ajunge astfel peste toate obiectele de mobilier,
Pe ferestrele mele,
Pe ferestrele altora,
În două zile mai însorite ar ajunge la vecini și într-un final...
Sau m-aș trezi direct cerșetorul cu țeluri înalte
Ce-și face veacul pe lângă Facultatea de litere.
Hoinarul cu ochi albaștri ca și-ai mei,
Vorbitor de engleză, franceză și cine știe câte alte limbi străine,
Care are mereu o poveste interesanta pentru noi toți.
Poate aceeași.
Dar ce importanță mai are?
Trecatorii și-ar aduce aminte de <Filantropica>,
De profesorul de liceu căruia nu-i cumpară nimeni cărțile,
De miliardarul pentru o zi,
De poetul ce recită pentru o cinzeacă de votcă..
Dar mai ales de el!
Peste toate, vine mereu punctual și cu lecția la zi.
Actorul grăbit ce știe negreșit că mila,
Mila unui oraș întreg, poate hrăni un altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu