15 ani

au trecut 15 ani peste mine

mi-au luat sprâncenele o parte din vise

geaca de piele pictată pe spate

multe numere de telefon

o visare pe care nu o pot explica

nopți calde

nopți singure

nopți calde

mi-au luat

așteptarea

și aproape toate personajele imaginabile

și întâlnite

în gara asta

unde n-au ceasuri

n-au promisiuni

mâncare caldă

biserici

flăcări și alte surprize la minut

ce am păstrat nu se vede

rar se cunoaște sau se numără

se vede

nu se spune

nu se caută la dinți

ce urmează

e aproape la fel

alte aripi

alte pene legate

alte clădiri de zbor cu lună

lan

lan

lanuri

lanterne

un tren troncăne peste iarba uscată

fugi

te vor prinde

fugi

te vei pierde

într-o baltă un animal stă în liniște

îmi e dor de trecut ca de o boală de care vrei și nu vrei să scapi

culoar

peste el alte și alte drumuri

în oraș e liniște, atât de liniște că ne putem auzi vorbind

și înțelegem ce simte fiecare om

aici a fost o petrecere

un aruncător de flăcări

aici a renăscut un om

aici am pus degetul și am vindecat o rană

aici mesaia a vorbit cu noi

aici am coborât pe râu cu o barcă și ne-am pierdut urma

au trecut două sute de zile și nu ne caută nimeni cu luneta

molotof

i am the best friend i'm missing

i'm laying in a room besides an empty elixir bottle and a walkman

two hands are playing the piano for me

this is gonna make an explosion inside lost teens minds in the neighbourhood

and mine

we're going to travel on wild animals

while singing the same lines

a mole and a bear will show us the path

then they'll say they don't know it either

and will join our invisible gang for a century

this rivel gets anyone where he or she deserves

the city lights turn into enormous stars from time to time

kids break free

zebras brake promises

on the radio anyone gets its fair share of fame

one at a time

then the table does one more funky trick

and we start from scratch

after forgetting who we were not

#

pe când eram târziu și treceau vise la culcare

căutam greșeli și pești portret în marea nordului

dacă tot e ceea ce pare cod de bare cor barbar

vreau să-mi iau și eu ceva dacă mai e deschis la bar

a, nu mai e

a, nu mai e

a, nu mai e

da' nu-i nimic se face trei cu cod cu cifru cu declarații și cu paznic 

noi la mare cu nisipu' și cu noica schimbând ghetele

ce normă ce nordic ce cinic și ciclic am

un cub Rubik cu poze peste un

rest de la

un fiu un tată 

o lovitură cu reportofon

aici la patru e liniște

nu se-aude nici liftu'

nici cine mai are aripi

nici pixu' pe foi

s-a-nțeles probabil

când le mai luam în spinare și mai mergeam un pas spre mal

orașul doi

orașul meu în care sunt un fel de Dumnezeu

e departe de-aici

oamenii nu se roagă

animalele au capetele mici

totul crește din sine

noaptea petreceri ziua revizuiri

trec timpul și istoria

trece o femeie care caută o inimă

inima hop din batistă la primul semafor

haine agățate pe la etaje

o trompetă din furaje

un cifru desfăcut

un scut moale

un câine trece dincolo

și alte enumerații

și alte enumerații

și alte enumerații

orașul meu

cărțile sunt vechi

îl am pe Dumnezeu într-o ureche

șoptește dansează acum vrea să coboare

face pe neștiutorul face cuvinte noi apoi

o girafă și o mare unde îmi era inima

sunt proprietar peste toate

un soare

o pâine cu orice pentru deseară

un ocol

sunt umbrele și muzica simplă

primesc pe cineva în vizită

aduce cadouri și uși deschise

sunt ursul care nu mai crede-n vise

așa că face-aici o casă

din care pleacă în fiecare zi

descoperă o parte de lume

se dă cu barca

mă caută se caută e mereu gata de altă zi

aici se cască lumea

aici sunt sincer

aici îmi uit ochii

aici îmi pun alte nume

demolez grădini care vor în libertate

ud flori

dau ploi în orașe uitate

e curat și e liniște 

și e mult loc pentru prieteni 

#

după o bere cu 

aici_pune_un nume

am văzut mările și mica pădure de pe calea ferată

am văzut cocoșii

un imn de pace

un copac în așteptare

între timp îi cresc flori și fructe

și se scutură în tăcere

un oraș mic

orașul ăsta foarte mic

din foi de ghindă și fistic 

se vede tot mai mic și mai departe

se-ascund în el oamenii

numără

mai sunt trei minute până la impact

două minute

ce bine că nu sunt singur

ce bine că nu sunt singură

strâng tare o mână de om, de fată

apoi mă rup ca un biscuit

nu doare

am câteva amintiri

totul se vede și se aude clar

aici a fost un insectar

aici un băiețel

aici o vulpe

un vis într-un vis în alt vis în alt vis

sun la etajul doi

răspunse

intru

ies

sunt fructe în fața blocului

oamenii cunosc oamenii

toți umerii sunt ușori

capetele sunt goale 

oglinzile mă arată tot pe mine

sunt bine

am plâns toată ziua

se desfundă toate conductele și 

avem iar apă la robinet

margareta culege flori mici

face ceai

bolnavii se trezesc se luminează la față

și aleargă prin oraș în tălpile goale

câteva seri

au fost câteva seri în care

mi s-a părut că sunt ceva

apoi au fost și alte seri în care

mi s-a părut că nu-i așa

e luni

de la turnul de pompieri se aud poezii

e marți

cineva să vină să mă întrebe dacă putem fi prieteni

miercuri e ziua în care facem inventarul și ne cerem iertare

joi e scurt și nu-l vedem la față

vineri fugim cu un microbuz la doi mai

sâmbătă nu se povestește

duminică bem vin și mâncăm pește

doar capetele

doar coada

doar coroana de pietre tari și smarald

e greu să ieși din casă când tu și cu tine sunteți un pic certați

vise despre faimă

greul să zici ce simți 

vina pusă pe tot ce e

iau liftul

cobor după praf de copt și pui de balenă

după viori și oameni noi

strâng totul bine

leg flori la gleznă

aud

un sunet de biciclete

văd o vulpe care nu știe cum e să fii singur

și cu prietenii cum rămâne

cine doarme pe balcon

cine spune povești

cine pricepe

și cum ne întoarcem fiecare acasă

unii oameni

alții pești de acvariu

unii oameni

alții pești de acvariu

poștașii

eram obosit și vinovat de morți imaginare 

când a ajuns portarul la capătul străzii

și m-a întrebat: ce cauți aici, băiete? 

nu mai bine te duci tu acasă?

era mustăcios și beat de somn ca o pisică

zice te urmăresc de mult știu că n-ai acte

mănânci ce se găsește

și nu ai niciun prieten

mă ascundeam iar el silabisea

că mă vede că știe al cui sunt

că n-a ales el meseria asta

oamenii care mai erau nu știau să zică ce păzește

portarul scria uneori pe un bilețel

dacă toți așteptăm pe cineva

dacă toți așteptăm

apoi adormea 4 zile și erau numai nelegiuiri neviolente în oraș

fratele lui curăța totul până să se trezească

îi aducea apă bună și fructe mari

și nu-i zicea că e frate-su'

gemeni

vladimir era un om de omenie

și estragon la fel (deși era pe-atunci numai un băiețel)

vladimir se trezea dimineața

și estragon se trezea

cu dimineața-n cap cutreiera ce rămăsese din deșert

pe spatele fiecărui om întâlnit - un salvator

la începutul fiecărei primăveri - o floare mică

dacă ești aici înseamnă că aici trebuie să fii

am adus apă de la fântână

pui de hipopotami curați de la târg

am adus o cheie

și din ultima iarnă-un fulg

o păturică

pentru când singurătatea mă face să plâng

și un castan cu flori mărunte pentru plug

știu cât e ora

știu ce zi e

văd o lumină din sala mare cu ceasuri false

am un ochi închis pentru când plouă

o mână curată

alta de ajutor

mă strecor doar unde nu am voie

și dezbrac anotimpurile de timp trecut

aici e piața centrală

aici sunt scene 

aici e fiecare cine vrea

e vară

e ora unei mari duminici 

și noi nu mai putem ieși din ea

sunt sigur pe mine

călătoresc doar noaptea

din stomacul meu de om ies tot felul de lucruri

cartierul arhitecților 2

când eram aici dar cântam pe militari

visam aici dar număram flori pe Plevnei

eram martori la morțile de cai

și lipeam trompete cu limba

era mereu deschis la păstrăvărie 

vindea unul scund și livid cu față de copil

râdea mereu și zicea mulțumesc să mai veniți

nu omorâm peștii

ei vin aici singuri să moară

era finalul unei săptămâni mari 

în fiecare zi cineva visa la America

e, ce dacă nu știu engleză

și ce dacă e departe, mă duci tu

strâng bani, am deja..  

dar mai bine să nu știți voi

că-mi luați norocul

și ploua

și ne ascundeam pe acoperiș

toți frați

și egali

cu visul în ochi

pe deasupra blocurilor care se înmulțeau

când nu eram atenți

cartierul arhitecților 1

tristețe am în cărțile mele

tristețe vând la tarabă

așa zice profesorul mâncând păsări vii

ies din gura lui zeci de pene care se reunesc pentru zbor

profesorul tușește ia un gât de apă se umflă binișor

are bani și vise de bucurești

are ochii mari și bate o singură stradă

de dincolo de jaluzele privește o fată cu părul bine tăiat și pisica ei rotundă

se face două

cine își permite mănâncă salată cu pește și bea limonadă 

se face trei

vânăm o altă săritură

zilele sunt scurte și frumoase

nu avem timp să ne punem întrebări și nici să plângem din când în când

sunt roșii frunzele

e bun ceaiul de pe strada asta

sunt albaștrii ochii mei

are gust bun iertarea asta

pescuim dăm și jucăm table

iese mereu ce trebuie și câștig și eu și tu

e noapte la terase și e frig

și tot nu pricep pe cine e bine să mai iubesc

apoi mai tragem una

e cald și suntem iar în orașul mare

nu îmbătrânim în nicio zi

linia ferată

sa stăm toți într-o hală și să ne rugăm la păsări

ele să nu răspundă dar să roiască în jurul nostru

se construiesc cuiburi rome și prietenii cu ochii închiși

aici unde nu e zgomot și sânge

e verde cât vezi cu ochii

o cale ferată pe care nu mai vin trenurile

și timp și aer bun de respirat

să se audă țiuituri de pasăre

și să nu mai piară nimic

să creștem cât să nu ne mai încapă hainele noastre de copii

tot vom avea loc aici

cu gâturile lungite spre vârfurile copacilor

ne minunăm de lume și ea de noi

ne vorbim pe muțește

ne ademenim cu soare și loc să fii 

să faci visătorie și să plutești

să râzi

să știi că locul ăsta e pentru tine 

scrisul

ce frumos să faci o lume cu o mână iar cu alta

înc-o lume înăuntrul primei mâini

să privești cu ochi cu dalta azi să faci un pod mai mic

mâine un ponei pe ducă

poimâine un prun

apoi un tată nebun

să citești pe tăcute animalelor

și ele să te priceapă nu oamenii

ele să te scoată din ascunzătoare 

și să-ti lumineze ochii când plouă

un scrisoare, fie ea și deschisă, face mult

un pasăre călătoare când se-oprește face cuib

floarea bulb omul ascunzătoare

pentru păpuși și temeri

pentru cine nu-l înțelege

acum se adună roadele în cazarmă

toți soldații merg în camere cu brațele pline de flori cu petale albe și fructe mici

se așterne peste ei o bucurie cu chiote

și vorbesc într-un fel greu de prins

cui sine cu păsările

cu șefii care nu mai bat și nu mai ordonă nimănui 

interlocuitor

ar fi multe de spus dar s-au spus

de alte guri în alte gări baloane mări ieșiri intrări

un om măsoară

altul marturisește

cine știe să răspundă

dar noi stăm tăcuți numărăm

picuri de ploaie și ne amintim

cum aleargă bicicletele

cum fac egretele

cum râd când râzi

aici se uită

avem puști care trag arome de pui de fag

oleg tot bleg

rever

uite dac-aș fi știut altfel aș fi făcut altfel

schimbarea e un animal de pradă cu mănușile curate

cu păcate antamate dacă

aș putea să renunț la vise

mi s-ar liniști apele din piept și din stomac din craniu

dar visez visez

portul

un drum cu mașina

o rană mare din care iese o pasăre care vorbește cu mine

apoi iese pe geam și strigă ceva despre libertate

se lovește apoi dispare apoi

locuiește iar în burta mea

și a peștilor care conduc mașina asta 

surd trag de mine

ajung într-un bloc în care se dă o petrecere

discut

iau liftul

cumpăr flori ovale și mâncare

uit iert mă iartă

despre suprapopulare

și over-achieving

adică atunci când nu poți sta cu tine și strălucești doar în ochii altora

dați cu miere și petale

suntem la fel

dintr-un reportofon se aude cineva care vrea să plece

dar e înca aici

sub lumini și ochi care privesc

fiecare se roagă cum poate

cui poate 

apoi 

somnul vizitează orașele

și balcoanele singure

și balcoanele vesele 

și pentru un timp se face liniște

să ai totul

să ai totul și să nu știi

asta e marea dramă

ce înghite mări și oceane

munți de paste

orașe mici

ascunzători ale noastre

să ai și să nu știi

să cauți pe întuneric

cu lanterne

în haită

încontinuu

ca și cum luna ar mesteca soarele

în fața ta

să ai și să nu știi

să cânți

să uiți

să recapeți

să ai și să nu știi

asta e căderea din balon

păcatul

lovitura ce macină

astea sunt

animalele flămânde

amintirile fantomele

tic-tac

ești aici

tic-tac

ești tot aici

tic-tac

asta-i tot

și asta

și asta

dar e mai mult decât văd ochii și

decât prind mâinile

mai mult decât visele pe care le poți visa

și decât tristețile tale adunate

la malul unui lac văd

un grup de lepede

înoată ușor

fac cercuri mici și cuminți

doi îndrăgostiți se sărută

cineva scrie la mașină

altcineva hrănește porumbei

mesaje pe case

mesaje pe ziduri

nori în formă de animale mari

asta e lumea mea

nu am

nu știu

o respirație vine după o alta

apoi o alta

asta e lumea mea

mică și mare

cu potop și liniște

cu flori

cu mine mic

ascultând discuri cu povești simple

în curtea noastră se adăpostește un bărbat

nu știm cum îl cheamă sau de unde vine

poartă la pantaloni o pereche de chei

cântă ziua și noaptea

mănâncă puțin

zâmbește mult

vis a vis cineva măsoară printr-un telescop

adăpostește animalele fără casă

toate măștile cad duminica asta

ne mulțumim să fim cine suntem

asta e lumea mea

se respiră

și se spală cu fiecare ploaie mică sau mare

știe că dimineața e dimineață

iar oamenii sunt aproape de o liniște

care nu se va termina