E ciudat cum aleargă oamenii după sens. După o fărâmă de ceva-nu-știu-ce. Și dup-aia te trezești gândac și nu știi ce să faci cu atâtea perechi de picioare. Sau aripi. Sau morții lor.
Fusese simpatic la Timișoara, chiar dac-am fost măgar uneori. Precum știi, bărbatul trebuie să fie măgar măcar o dată pe zi. Altfel, ceva se diluează și rămâne și mai singur. Și mai copil. E frumos să nu știi ce e dincolo. Dar nu știm nici ce e dincoace de dincolo. Nimic nu știm.
Voiam să mergem la nu știu ce film și-am greșit ziua. Am fost cam contra-cronometru atunci. E greu uneori, vezi tu, viața are regulile ei, altele decât cele ale scrisului sau mai știu eu ce. Mi-ar plăcea să nu-nțelegi nimic, dar mi-e că tot o să prinzi tu câte ceva într-o plasă de fluturi. Ai prins fluturi când erai mică? Să nu-i prinzi. Să-i lași acolo. Că și fluturii are suflet. Și aripi. Ceea ce noi nu prea. Ceea ce te pune pe gânduri. Ceea ce nu rezolvă problema.
Și totuși poți să zici câteodată ceva frumos și norii se fac ceva mai altfel. Cât să-i vezi printr-un singur ochi. Te prețuiesc mult, iar asta o poate confirma orice prof neoligofren care-a predat când eram amândoi acolo. În fond, și măgarii sunt animalele lui Dumnezeu. Știu că nu le prea ai cu astea. Nici eu. Nici cu trezitul dimineața. Nici cu dus gunoiul. Poate d-asta-mi place să scriu. Că n-am mai dus gunoiul demult.
Undeva în Africa există un trib. Și-n tribul ăsta trăiesc și femei și bărbați. Și copii. Și e soare. Iar când nu e soare, plouă. Iar când nu plouă... înțelegi? Undeva în Africa există un trib. Și-n tribul ăsta trăiesc și femei și bărbați. Iar când plouă se deschide ceva deasupra lor și totul e mai ușor. Nu-nțelegi.
Voiam să mergem la nu știu ce film și-am greșit ziua. Am fost cam contra-cronometru atunci. Poeziile înseamnă ceva numai pe hârtie. Și-n tribul din Africa de care-ți ziceam. Și zilele trec una după alta. Și mereu se întâmplă ceva. Chiar dacă oamenii cred că nu se întâmplă nimic. Mereu plouă un pic mai mult și tribul are și mai multă apă. Și gândacul se obișnuiește cu sine. Iar cărțile se scriu din ce în ce mai ușor. Poveștile se spun o singură dată. Poștașul o să primească o bicicletă nouă. El știe asta.
Arcul bate 2:20. Suntem tot aici. E ciudat cum aleargă oamenii după sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu