nu dau vina pe poezie
pentru fiecare ceas în care mâna mea stângă şi ochiul meu drept
palma mea stângă şi ochiul meu
coliviile banca de vis-a-vis
fără preluare fonetică o repulsie destul de urâtă fațădetot și
aici se naşte poezia
(nimeni nu mă crede)
patefon stricat ești tu, eleonora
de ce-ţi baţi joc de zilele tale
mi-e dor de tine
probabil pentru că e dimineață
probabil
îți las asta
etotceam
duminică, 21 aprilie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
am ştiut atunci că Ruxandra fusese un caz fericit am ştiut că toţi ne vom fi citit poeziile cu teamă şi nepricepere din vârful unui bloc c...
ochii și da ochii și nu
ochii lui spun nu ochii ei spun da e dimineață se privesc în ochi și servesc masa are haina ruptă ea întreabă: a trecut ceva, nu? în grădin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu