nu dau vina pe poezie
pentru fiecare ceas în care mâna mea stângă şi ochiul meu drept
palma mea stângă şi ochiul meu
coliviile banca de vis-a-vis
fără preluare fonetică o repulsie destul de urâtă fațădetot și
aici se naşte poezia
(nimeni nu mă crede)
patefon stricat ești tu, eleonora
de ce-ţi baţi joc de zilele tale
mi-e dor de tine
probabil pentru că e dimineață
probabil
îți las asta
etotceam
duminică, 21 aprilie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu