a fost odată ca niciodată un băiețel care știa să zboare și cântecul și marea îl iubeau nespus
purtându-se unii pe alţii primăvara și vara întâlnindu-se-n apus
se îngânau politicos şi toamna
şi iarna răul nu i-ar fi străpuns
tot pe atunci a fost spune povestea, o fetiță căreia zborul îi părea străin
dar dintre coaste-i răsărea mereu o casă, să râdă o-nvăța un arlechin
încetinim aşa încât să îi vedem aproape; nu se cunosc n-au ochi n-au pene - parcă au învins
nici vis nici lene nimeni nu i-ar fi împins afară dintr-un cerc anume pentru ei (și dinadins)
anume pentru ei şi dinadins a fost o dată o planetă mică ce singură se bucura în felul ei
dar cum planeta nu ştia să zică nici gemenii nu îşi mai aminteau că cineva priveşte cu ochi buni clipă cu clipă
pe fiecare dintre-alei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
am ştiut atunci că Ruxandra fusese un caz fericit am ştiut că toţi ne vom fi citit poeziile cu teamă şi nepricepere din vârful unui bloc c...
ochii și da ochii și nu
ochii lui spun nu ochii ei spun da e dimineață se privesc în ochi și servesc masa are haina ruptă ea întreabă: a trecut ceva, nu? în grădin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu