cosmonauții

zboară cosmonauţii
ca într-un carusel atârnă toţi sub cercul planetar
şi stelele-i aplaudă şi mamele-i aplaudă
cântând proprietarul de poduri şi numărând cotletele de porc
visează-n cor o viaţă nouă unde mâncarea nu e scumpă
şi toate iubitele din vieţi trecute se întorc

atârnă blegi şi nimeni nu le mai deznoadă sfoara
şi se rotesc în ciuda timpului şi tipa fericită mătuşa varvara
departe aproape departe de ea

La port

nu ştiu de ce-mi plac mie poeziile
christine mi-a recomandat să vin aici
am citit regulamentul
bineînţeles trebuie să-l calc în picioare

poezia e un petec
am uitat ce e poezia

un doctor ce lasă ipocrizia la intrare

eu uitând totul
arbori nevăzuţi asta e poezia?
oamenii nu-şi mai pierd demult respiraţia în faţa lunii

cine ştie pentru cât timp o să mai fim
cine ştie cine ne-a ales sau pe cine
am ales noi

cuvinte scurte
moara norocului
totul se linişteşte şi nimeni acum
mâine
de acum
înainte
//

antiparalele

a fost odată ca niciodată un băiețel care știa să zboare și cântecul și marea îl iubeau nespus
purtându-se unii pe alţii primăvara și vara întâlnindu-se-n apus
se îngânau politicos şi toamna
şi iarna răul nu i-ar fi străpuns

tot pe atunci a fost spune povestea, o fetiță căreia zborul îi părea străin
dar dintre coaste-i răsărea mereu o casă, să râdă o-nvăța un arlechin
încetinim aşa încât să îi vedem aproape; nu se cunosc n-au ochi n-au pene - parcă au învins
nici vis nici lene nimeni nu i-ar fi împins afară dintr-un cerc anume pentru ei (și dinadins)

anume pentru ei şi dinadins a fost o dată o planetă mică ce singură se bucura în felul ei
dar cum planeta nu ştia să zică nici gemenii nu îşi mai aminteau că cineva priveşte cu ochi buni clipă cu clipă
pe fiecare dintre-alei

nou

am făcut pălării cuburi şi inele
pe mine mă cheamă datoria
pe partea dreaptă răsare sufletul
simplu ca veneţia pe timpul verii
contele e un om bun
nu te ferii de mine, făcând trei-patru-două sute patruzeci şi două de plecăciuni

acum mi-e foame
unde găsesc şi eu o vioară
poftiţi
una cu arome, vă rog
sărind peste bucate
ploaie de la ora douăsprezece
deschide radioul
deschide-ţi mintea
nimic nu există
tu nu exişti
eu nu exist
liniștește-te

toate lucrurile sunt la locul lor
tu eşti acolo unde trebuie
la fel şi ceilalţi

închide ochii
respiră concentrându-te la nările tale
nu glumesc
inspiră şi expiră adânc concentrându-te la nările tale
vei zâmbi
ai zâmbit
ţi-am spus eu

unu trei

viaţa-i crudă dimineaţa
nici pe mine nu mă recunosc
mai departe
mai departe
rândul patru poezia e o metaforă
la etajul cinci sta cineva cunoscut îmi face cu ochiul îi trimit o pasăre
îmi trimite o semilună
îi trimit o trompetă cât capul lui andrei
mâna dreaptă
aici se întâmplă tot ce trebuie să ştii
ora patru
parcul tineretului
somnul de prânz
miroşi a fructe de mare şi-a pământ
marinarului nu-i pasă de noi de ce i-ar păsa
insectarul pe care
cinstea
miercuri scriu cu litere mici dezertez
mă iau în serios
mă iau împrumut mă iau în glumă
în chirie
tavanul râde de noi
plouă plouă plouă plouă multă apă pe metru pătrat aş fi vrut
atât de multe
propoziţii stând anapoda pe coapsa lui adam
ieşim din peşteră
peştii
marfarul cânta în mi minor
ninge în august
florile fructele
the end

ca-n cer

pantera roz panglica pictată de mama
mandragora a doua constelaţie la diminutiv mâna dreaptă
aceea e a doua veneţie
apele vii abatorul cu o mie de capete
mandragora a doua constelaţie la diminutiv mâna stângă
aceea e a doua veneţie

un drum de margine_jam session neautorizat

eu acum nu am o situație, nu pot să-ți ofer nimic, dar dacă mă angajez la nemira poate te duc la muzeu
da' eu nu pot să vin, că la muzeu se stă mult în picioare
te duc la masă
(hăhă.comediant mă fac. jur virginia woolf)

nemira e în insolvență

ce insolvență, mă, ai insolație?
las' că vezi tu. las' că vedem noi
ideea era că deocamdată nu am o situație financiară stabilă, deci nu-mi permit să te duc la muzeu
oricum mie muzeele mi se par plictisitoare
poți face atât de puține lucruri într-un muzeu

tot ce zic sună a poezie
să mă-mpuște cineva, ce păcat că pistoalele nu se dau oricui
or cui
or
cui
ui
i

ce insolvență, mă, ai insolație? - asta nu cred c-a ajuns. așa-ncepea poezia
așa-ncepea calvaru'
trebuia să-mi trimiți tu aia, acum nu mă mai opresc din poezie
acum nu se mai oprește poezia din mine
din mine
ne
din

din mine
din
de
din tine
din mine
de
din
tine
de
din

bine, tu nu știai că e o poezie
că poezia e viață
tu nu știai, d-acuma știi
extratereștrii la kilogram
ce-am avut și ce-am pierdut
didascaliile din banca a doua
uite că mai știu să sicriu
și scriu
și știu

din mine
din
de
din tine
din mine
de
din
tine
de
din

ştiai că apa e mai rece la robinet noaptea?
eu acum am aflat

bine. o să bag și asta. am plecat. la revedere. premiile mai târziu
(nu plec. așa e poezia. stai)
stai și gândește-te
gândește-te
te gândește
premiile mai târziu

am nişte experienţe urâte cu aşteptatul, de acolo se trage şi lipsa mea de răbdare

citește beckett și taci din gură
ori n-ai așteptat pe cine trebuie, ori n-ai știut s-aștepți
frumos, nu?
n-are importanță
beckett e la fel de simpatic