oameni/ manifest

înainte să se întâmple toate astea
cu doar câteva clipe înainte
un elefant cam cât un vagonas cu ciorba mi-a spus
mâine soarele va răsări special pentru tine

au trecut de atunci şase săptămâni şi jumătate
soarele e același
am înţeles ieri ceea ce mi-a spus elefantul
mâine voi înţelege încă o dată
poimâine încă o dată

înainte
un microfon stricat îmi atârna deasupra capului
oamenii aşteptau să le spun ceva util
o vorbă deşteaptă pe care să o poată lua cu ei până la staţia
următoare dar am tăcut cât am putut de mult
şi niciunul n-a zis nimic
nu m-a certat nimeni
m-am ridicat pur şi simplu şi am ieşit de acolo gândindu-mă
la elefantul meu cât un vagonas și ceva
la cocoşul căruia îi venise cineva de hac tot în aceeași perioadă
ştiind că fiecare frică îşi are leacul şi că iubirea îi va spăla pe toţi inclusiv pe mine

audioPOEM pentru alcoolici - Ion Mureșan

https://soundcloud.com/cristian-emanuel-opris/audiopoem-pentru-alcoolici-ion-muresan

ar fi bine să nu citești

poezie nocturnă
bagă mâna-n urna mă găseşti acolo
ăsta e de fapt sfârşitul universului
am primit un mesaj de amor te superi
schimb şoselele gazelele se uită cruciş
gicu calibru
you should kill my fear with a shotgun
poezie pentru wiliam şi celelalte nevertebrate
iar cine nu-nţelege o să-ntealeaga ca şi cum
n-ar mai fi nevoie să mă repet
pesmet am glumit nu-mi place să pesmetu
ador pesmetu' nu-mi place pesmetu' orezu'
şi altele o mie şi una de porţi la care bat şi mi se deschide
adun cărbuni ca dex-u
ediție postum nu 98
să-şi bage toţi rinocerii botu-n ce fac io
în ce zic io
în ce cred io despre toate astea

noaptea

mă pierd pe strada ta mă uit la stele ca un prost
luna mă vede pune masa o-scuip şi plec că n-are rost
ea nu mă crede crede că nu m-am schimbat ţin post
se uită iar mă ştie pe de rost om fără rost

mă lovesc de coliviile din debara
mă uit la mine dar o văd încă pe ea ce glumă chioară
sunt tot eu două perechi de aripi mari aceeaşi scară
acelaşi mim mă-mpinge pari îngrijorat afară ninge

îl fixez mă ceartă nu mai plânge caii mor când vor
hai să plecăm şi să-i lăsăm aici cobor
îmi iau covorul să mă ducă departe
unde zilele-s nopţi şi nopţile-s aparte

mă asculţi nu mai am voce vrei să scriu nu mai am pene nici cuvinte nici antene dacă vrei să nu mă sting
adu-mi o floare o lumânare nu glumesc poeţii nu glumesc
eu nu-s poet chiar nu glumesc eu nu-s bărbat chiar nu glumesc ieri am văzut două balene nu glumesc
mai lasă-mă puţin mă mai gândesc tu mă goneşti eu mă feresc

şi azi mă pierd pe strada ta mă uit la stele ca un prost
luna mă vede pune masa crede c-are rost
astăzi mă crede pe cuvânt
se uită iar mă ştie pe de rost om fără rost om fără rost om fără rost om fără rost

două audiopoeme citite de Ioana Nițulescu

Voce: Ioana Nițulescu
Versuri: Cristian-Emanuel Opriș
Imagine: http://bizriart.deviantart.com/art/Boat-208298781
--
3 decembrie 2012

testament

patefon moarte pardon deci ce se-ntâmplă cu viaţa
am plecat într-o noapte dar m-am întors dimineaţa
tu nu mai erai am rămas doar eu şi speranţa
o farfurie cu lapte cântărindu-mi singur prestanţa

nu-i vina mea că ştiu să scriu cu mâna stângă ce-i asta
o poezie pe care n-o veţi citi cu ochi buni şi basta
dacă n-am să mai scriu să ştiţi că s-a dus toată pasta
sau m-am înţepat în inimă cu un stilou străin calmaţi-vă n-o să scriu despre asta

număr până la trei mă-ntorc cu spatele-mi măsor banda
îmi zic de mâine va fi bine numai că şi ieri am zis asta
cine ştie de ce ţi-ai luat rucsacu' şi geaca
şi-ai plecat urgent pe planeta de lângă cu barca

hai gata nu plâng s-au aruncat toţi peste diguri
îmi pun dragostea-n cui mă-ncui în casa stau singur
nu vreau compasiune nici bucurie din plicuri
vreau să ştiţi c-atât timp cât am fost aici n-aţi fost singuri

rahova -dedicat-

a scris o poezie şi vine să ne spună nouă cum e viaţa
nouă bietul de el
ne zice despre spitale (şi) despre maică-sa
ne înduioşem ce să facem
noi nu prea scriem poezii
avem un coleg în celula paişpe
îi scrie prietenei lui viitoarei lui soţii
bine gagica nu-l mai vizitează demult
iar el nu mai vorbeşte cu nimeni

aproape cu nimeni

salută gardienii şi cam atât
ştie şi el toată povestea
poate aveţi impresia că pe noi nu ne emoţionează nimic
nişte criminali oameni de nimic
aici avem tot timpul din lume ne gândim
la tot felul de lucruri
s-ar putea scrie cărţi şi aici vedeţi dumneavoastră
e prea puţină lumină prea mult zgomot ne-am obişnuit aici
nu prea e nimic de schimbat toţi ne gândim la cum o să fie afară înţelegeţi?

ca să nu zici că nu zic

mă e frig e drept da' nici să dormi ca o girafă la menopauză
aoleo sună urât nu e despre tine e poezia îmi stă în ceru' gurii ca o lingură
se plimbă singură ia să mai scriu de undeva de sus poate mai picură

copiez din eminescu ăsta nu e eminescu ce crezi tu c-am rămas în o mie opt sute şi ceva
mi-ar plăcea cantacuzino în balon îmi face cu mâna zice să-l salut pe tata
stăpânul tuturor voiajorilor îl salut cum să nu tu aruncă-mi lopata
câteva monezi bacşiş adică ştii tu pe furiş să nu-ţi cadă proteza pardon engleza tu nu ştii engleză
genezaaaaa luna seamănă c-o stea în formă de
imensă bucurie le-ai făcut părinţilor mei lăsându-te de fumat au aflat au aflat cu toţii
io vorbesc io aud amanda zilelor noastre singure suntem tot noi, roboţi îndrăgostiţi

ceva ce pare să ne semene cana asta pe care-mi scriu numele pe frigider
să nu uiţi să-ţi iei dicţionarul fularul şi mănușile
hai gata poezia-şi închide uşile

punct.

partaj b

dacă oraşul ăsta nu ar fi atât de departe ţi-aş mai cere o şansă
nu aş şti ce să fac cu ea sau cu tine
cu mine cu mâinile mele cu cerul de deasupra
aş trece pe lângă tine fără să te văd deşi bătăile mi s-ar opri în piept
acum îţi scriu cuvinte pe care nu le mai înţeleg nici eu
sperând să mă ierţi să mă pui înapoi în culcuşul tău
pe care într-o după-masa l-am îmbuibat cu portocale

nu uit niciun miros nicio stradă
îţi rog îngerul să se-ndure de mine
îndură-te, îi spun, încă o şansă şi-ai să fii cel puţin la fel de mare în ochii mei
poeziile se scriu c-o mâna stângă vecinii mă scuipă mă vorbesc pe la colțuri
se întreabă dacă te vei mai întoarce vreodată

nu se va întoarce, fiţi serioşi, oameni buni
terminaţi cu prostiile

2013

cine e cel mai poet mâna sus
dă-mi şi mie două medalii cine ştie când ne mai întâlnim
povestim despre viaţa fiindcă tot ce ne înconjoară e la fel de mare
de tine ne pasă cel mai mult iarna vine tot în perioada asta
moş crăciun vrea să stea acasă zice că anul ăsta nu e pe gustul lui
pentru cine muncim noi, întreabă spiriduşii renii se bucura halesc tot zahăru'
să nu mai ai tu la cafea dimineaţa dino şi prietenii

grădina cu minuni cu cine ţinem în seara asta
vrei să spui că mă iubeşti dar te mai gândeşti totuşi puţin
e o decizie importantă nu o poţi lua cu una cu două tremurul ăsta
mă va lăsa într-un fel şi tot aşa o să ne sunăm de crăciun cine e la telefon
ce factură ce abonament cu nouă mii de minute soţia mea vrea să
divorţăm credeţi că îmi arde de glume nu-mi arde de glume
pe cuvânt în balta asta miroase a iona medalionul de anul trecut
tricoul ăsta nu e mărimea mea şi tot aşa îmi imaginez o nouă dorinţă
două mii treişpe va fi glorios pentru cine merită dar mai ales pentru mine
dar mai ales pentru noi dă-l încolo de divorţ cine-mi mai face
mie de mâncare cine-mi spune poezii la două noaptea pe bune mai bine uite-te-n ochii mei

epitet 3

mare căcat şi cu poezia
ce rost are
dacă şi noaptea pui mâna anapoda peste umărul femeii tale
culegi stângaci zarurile şi speri să-ţi spună şi ea ceva
nu orice
nu oricum
dar ceva

cercul ăsta cu două aripi
ca o femeie frumoasă
un asteroid ce-ţi spune pe nume
şi dup-aia îţi aduce micul dejun
şi e cel mai bun mic dejun
cel mai albastru asteroid

bă, prostule

3:15

carpaţi
zi-mi să zic
aş sparge-o bancă din parcul Carol cu-mâinile-goale

arcul de triumf e la tine acasă/ imediat cum intri, pe dreapta
statuia libertăţii ne aşteaptă lângă o felie de pâine
cu cine ştie

prind iubirea de-o aripă
patefon eşti tu/ dă perna la o parte
trompetă de doi bani

dormi pe preș deși e cam mic deși e cam verde deși e de la tine
ține minte închide ochii închid lumina și mergem
mai

d
e
p
a
r
t
e

rec

azi mi-am vizitat îngerul
avea capul scufundat într-o călimară uriaşă
mâinile înşirate pe lângă corp

inima-mi bătea ca după cel mai mare război
aş fi vrut ca toţi copiii să se întoarcă acasă
râzând

nu te cunosc atât de bine încât să-ţi pot scrie o poezie întreagă
suntem mult prea cuminţi şi e bine aşa
după o operaţie ca asta orice val mai mare de jumătate de metru te poate arunca cât colo

o să trăieşti
o să-ţi construieşti într-o zi o barcă nu prea mare nu prea puternică
atât cât să te ducă mai departe