dacă oraşul ăsta nu ar fi atât de departe ţi-aş mai cere o şansă
nu aş şti ce să fac cu ea sau cu tine
cu mine cu mâinile mele cu cerul de deasupra
aş trece pe lângă tine fără să te văd deşi bătăile mi s-ar opri în piept
acum îţi scriu cuvinte pe care nu le mai înţeleg nici eu
sperând să mă ierţi să mă pui înapoi în culcuşul tău
pe care într-o după-masa l-am îmbuibat cu portocale
nu uit niciun miros nicio stradă
îţi rog îngerul să se-ndure de mine
îndură-te, îi spun, încă o şansă şi-ai să fii cel puţin la fel de mare în ochii mei
poeziile se scriu c-o mâna stângă vecinii mă scuipă mă vorbesc pe la colțuri
se întreabă dacă te vei mai întoarce vreodată
nu se va întoarce, fiţi serioşi, oameni buni
terminaţi cu prostiile
joi, 6 decembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu