vineri, 7 decembrie 2012

rahova -dedicat-

a scris o poezie şi vine să ne spună nouă cum e viaţa
nouă bietul de el
ne zice despre spitale (şi) despre maică-sa
ne înduioşem ce să facem
noi nu prea scriem poezii
avem un coleg în celula paişpe
îi scrie prietenei lui viitoarei lui soţii
bine gagica nu-l mai vizitează demult
iar el nu mai vorbeşte cu nimeni

aproape cu nimeni

salută gardienii şi cam atât
ştie şi el toată povestea
poate aveţi impresia că pe noi nu ne emoţionează nimic
nişte criminali oameni de nimic
aici avem tot timpul din lume ne gândim
la tot felul de lucruri
s-ar putea scrie cărţi şi aici vedeţi dumneavoastră
e prea puţină lumină prea mult zgomot ne-am obişnuit aici
nu prea e nimic de schimbat toţi ne gândim la cum o să fie afară înţelegeţi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

oamenii mici

se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...