a scris o poezie şi vine să ne spună nouă cum e viaţa
nouă bietul de el
ne zice despre spitale (şi) despre maică-sa
ne înduioşem ce să facem
noi nu prea scriem poezii
avem un coleg în celula paişpe
îi scrie prietenei lui viitoarei lui soţii
bine gagica nu-l mai vizitează demult
iar el nu mai vorbeşte cu nimeni
aproape cu nimeni
salută gardienii şi cam atât
ştie şi el toată povestea
poate aveţi impresia că pe noi nu ne emoţionează nimic
nişte criminali oameni de nimic
aici avem tot timpul din lume ne gândim
la tot felul de lucruri
s-ar putea scrie cărţi şi aici vedeţi dumneavoastră
e prea puţină lumină prea mult zgomot ne-am obişnuit aici
nu prea e nimic de schimbat toţi ne gândim la cum o să fie afară înţelegeţi?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu