voiam o misiune şi, pentru păcatele mele,
mi-au dat-o
n-am mai putut să mişc nimic
gândurile nu mai erau ale mele
şi orice lichid părea să iasă afară din mine refuzând orice urmă de întrajutorare
caietele nu mai însemnau nimic
eu nu mai însemnam nimic
ei însemnau totul
un ventilator fără de care aş fi murit pe loc
nu tăiat sau înecat în cadă (asta ar fi fost o moarte uşoară)
poc. atât s-ar fi auzit. toată viaţa asta depinzând de trei litere
mă chinuisem să umplu pagini întregi
pentru absolut nimic
pentru absolut nimeni
vineri, 13 iulie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu