voiam o misiune şi, pentru păcatele mele,
mi-au dat-o
n-am mai putut să mişc nimic
gândurile nu mai erau ale mele
şi orice lichid părea să iasă afară din mine refuzând orice urmă de întrajutorare
caietele nu mai însemnau nimic
eu nu mai însemnam nimic
ei însemnau totul
un ventilator fără de care aş fi murit pe loc
nu tăiat sau înecat în cadă (asta ar fi fost o moarte uşoară)
poc. atât s-ar fi auzit. toată viaţa asta depinzând de trei litere
mă chinuisem să umplu pagini întregi
pentru absolut nimic
pentru absolut nimeni
vineri, 13 iulie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
am ştiut atunci că Ruxandra fusese un caz fericit am ştiut că toţi ne vom fi citit poeziile cu teamă şi nepricepere din vârful unui bloc c...
cocor
mă uit la tine cum stai pe călcâie asta e o invitație, de aici se zboară în brațele tale e bine poate oamenii se despart, unul ia zidul c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu