un nou limbaj îmi cere poezia
acum când în sfârşit a amprentat o revistă adevărată
şi o aşteaptă pe o a doua
acum tocmai acum
când alte flori mi se arătă în grădina părinţilor
am să ţi-l dau îi şoptesc culcându-mă pe o ureche
ea îmi scormoneşte în stomac strigând
trebuie să mai fi rămas ceva aici pentru numele lui dumnezeu
eu surâd crezând că asta-i ziua când poezia mă va părăsi
trebuie să mai fi rămas ceva aici o picătură de viaţă adevărată
trezirea asta ce nu poate
ce nu ştie a capitula
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu