luni, 2 iulie 2012

limbaj

un nou limbaj îmi cere poezia
acum când în sfârşit a amprentat o revistă adevărată
şi o aşteaptă pe o a doua
acum tocmai acum
când alte flori mi se arătă în grădina părinţilor

am să ţi-l dau îi şoptesc culcându-mă pe o ureche
ea îmi scormoneşte în stomac strigând
trebuie să mai fi rămas ceva aici pentru numele lui dumnezeu

eu surâd crezând că asta-i ziua când poezia mă va părăsi
trebuie să mai fi rămas ceva aici o picătură de viaţă adevărată
trezirea asta ce nu poate
ce nu ştie a capitula

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

#

sunt un con cu şapte capete destinul de pe ultima petală sunt frica sunt ultima seringă sunt fericirea aia care nu mai trece sunt tot c...