rupe fără gând de întoarcere gâtul păsării celei albastre
şi las-o să zacă aşa sub ochii tăi /sub proprii ochi
până la apus
scoate ochii păsării celei albastre apoi pune-i să se vadă pe sine
la final sileşte-i să-ţi povestească cu lux de amănunte
ce au văzut
caută în stomacul păsării celei albastre/ n-ai să găseşti nimic
desfă-i aripile şi poartă-le cu tine preţ de câteva luni
ceva înăuntrul tău are să se schimbe pentru totdeauna
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
este ceva minunat in poezia asta care imi da fiori in stomac...nu stiu ce este...poate pasarea albastra care a ajuns si acolo, cine stie?..
RăspundețiȘtergere