alt jam

1.

Once we were lovers
But somehow things have changed
Now we're just lonely people
Trying to forget each other's names

azi am reconstituit, aproape fără să vreau
drumul nostru spre casă
iarnă, mâini îngheţate, plânset
pentru prima dată mâncăm altceva decât pe noi înşine
nu ştiu ce-a urmat după asta
am adormit
ne-am trezit tot acolo
cineva ţinuse cu noi în zilele acelea în care te-am avut prizonier
n-ai fugit însă, niciodată


2.

What came between us?
Maybe we were just too young to know
But now and then
I feel the same,
And sometimes at night I think
I hear you calling my name

am sunat să văd ce mai faci
mâine
n-am să ştiu ce să spun
sau dac-am să spun ceea ce trebuie
sau dacă trebuie, într-adevăr, să spun ceva îndeosebi
mai apăsat, mai strâns
dar tu n-ai să ştii nimic din toate astea
apele curg fără ştirea oamenilor
aşa a fost întotdeauna


3.

Once we were lovers
But that was long ago
We lived together then
And now we do not even say hello

câte-o biserica răsare de nicăieri
nu ştiu ce vrea să-mi spună
nu ştiu ce trebuie să spun
alerg cu respiraţia tăiată
negândindu-mă la nimic
negândindu-mă la mine
la durerile noastre stând la comun
cineva ţinuse cu noi în zilele acelea în care m-ai avut prizonier
n-am fugit însă, niciodată.

Poate azi am să mor

unde-mi e duba? da' pianu', pianu' unde e?
îmi iau zilele
le îndes într-o sacoşă de sare
le duc departe
cine ştie când
jumatate-femeie, jumatate-altceva
mi le va cere înapoi

am să trimit pe cineva să le spună
stăpânul vostru vă vrea înapoi acasă
ia mai ducă-se dracului
suntem fericite aici

am să trimit pe cineva mai priceput
stăpânul vostru vă vrea înapoi acasă
ia mai ducă-se dracului
suntem fericite aici

am să merg eu însumi
şi-am să le spun
ia mai duceţi-vă dracului
fericirea-i o monedă spartă.

Zborul patru

nu umbla cu cioara vopsită
ştiu eu adevărul despre oameni
despre poeţi, despre tine şi despre toată povestea asta,
Ioana

stai în spate
să nu se-apropie nimeni de rândurile tale
dar să fie linişte, i-am spus, vocalele mele
se trezesc la cea mai mică atingere

cu capul aşezat pe umărul stâng
cuminţenia în carne şi oase
fără un cuvânt
înainte

dar eu ştiu
îmi spui dinăuntru
e bine ce faci
coboară berzele în strofa urmatoăre

dar eu ştiu
îmi spui de oriunde te aşezi între coaste
e foarte bine
coboară primăvara înaintea paşilor mei

zece din 23

ştii,
e ca şi cum te-ai trezi în fiecare dimineaţă cu un înger în faţa uşii /\
acelaşi

taina oilor

în drumul spre acasă
am trecut de sute de ori peste mântuire
cu roţile personalului ce nu se mai lăsa dus
în ţara trenurilor de vârsta a treia

femeia se scutura apoi, întorcăndu-se la ale ei
la copii
la bărbatul ce nu cunoscuse teama de moarte
(uitând de neliniştile omului ce încercam să fiu)

aici a fost o biserică
clopotarul număra cuminţenia pe degetele de la o mână
nu mă privea
niciodată

probabil nu eram pregătit
am să mă întorc aşa cum
m-am întors şi până acum,
i-am spus

iarna trecuse neobişnuit de repede în anul acela
grâul părea să ne fi iertat
din celălalt capăt al pământului
aşteptam o picătură de ploaie

despre

ceva nu e bine-n paradis
călăreţi cu două capete aleargă de colo-colo
vor să-mi spună secretul
eu nu-i ascult
îmi văd de nodurile mele
adun apă pentru părinţi
încerc să nu spun niciun cuvânt în plus
sau în minus

ceea ce nu e tocmai bine
următoarea oprire
poezia ţipă din toate marginile
şi nimeni n-are un căluş la îndemână
sau un cearşaf curat să sfârşească
cu circul

poemul din sertar

poeziile pe care nu le ştie nimeni
îngânate încet
silabisite ca o mâncare de orez
ură şi nepricepere în cuvintele păcătosului

uneori mi-e dor
de mine
cine are să înţeleagă asta va primi un pocal
cu mere proaspete

mi-e frică de mine la fel cum
mi-e frică să mă semnez
dumnezeu are mai mult curaj
nu, dumnezeu nu are nicio vină

noi oamenii
noi cărţile
noi merele mâncate pe jumătate
acoperă-ţi picioarele pentru binele nostru

sfinţenia asta adusă pe pământ într-un avion
făcut din hârtie
vreau să fiu mai bătrân decât sunt
să nu mă mai cunoască nimeni în afară de mine


nici măcar tu/

Continuare la poemul doi

vezi tu
eu de fiecare dată mă pierd atunci când vine vorba de meniuri
pagină cu pagină
cu ce vă servesc
sau mai bine veniţi voi la bar
eu îmi fac temele
găsiţi ceea ce vă trebuie tot acolo
eu îi fac temele/
Dumnezeu ne face cu ochiul

v-am adus vinul
îl las aici
n-o să se verse
e făcut din apa adusă de departe
din coapsa zeului
din cine ştie ce sătuc cu căsuţe mici
şi femei dintr-o bucată



**

lucrurile se cam stricaseră
şi toţi ştiam asta/
cu sau fără mutări bruşte
ne prăjiserăm ca o furnică alunecând pe fustiţa Irinei
Komartin privind de pe margine

să fim corecţi cu noi înşine, mi-a spus portarul de la cămin
iar eu am luat-o pe scări la vale
CINEVA ARE SĂ VINĂ/
ca atunci când dai capul pe spate
numai tu ştii de ce
să fim corecţi cu noi înşine

în fine, cu foarte puţin zahăr
astfel nu vom observa o diferenţă majoră
ceva aşezându-se între noi ca o pâcla de fum
vom putea rămâne acolo
cu spatele
cu faţa
pentru că semafoarele mă strigă pe nume.

(pentru că semafoarele te strigă pe nume.)

Când totul se întâmplă în jurul blocului

nu ştii dacă ochiul din faţa ta
e ochiul ei sau ochiul pierdut în sâmbăta aia
în care ţi-au descoperit ascunzătoarea dar nu-ţi ştiau numele
aşa câştigi de câteva săptămâni
exact ca-n povestea ciclopului
ce împrăştia virgule în fiecare colină
pentru femeile din vremea aceea

mă sperie gleznele dezgolite
(nimeni nu le poate face vreun rău)
sunt expresia cea mai apropiată de asemănarea cu Dumnezeu
poezia care ţine morţiş să se termine la versul patru
toţi suntem roţi
i-am spus prietenului meu la o răscruce de cale ferată

dau din colţ în colţ
Nichita a plecat pentru totdeauna
în oraş e linişte
razele se împart la bucată
nu mai vreau să te văd
şaisprezece treizeci - ora la care poeziile nu mai au nicio însemnătate
femeile - nicio putere

O zi înainte

o zi înainte de începerea şcolii
toate se vor pune în ordine
maşina parcând la scară
eu bâjbâind fără umbrelă
ştiu, asta nu se va întâmpla
dar cine mă poate opri
dar cine te poate opri

o zi înainte de începerea şcolii
pe culoar
va urma un an greu
case, clădirii din care oamenii au plecat demult
fără vreun bilet de adio
ştiu, asta nu se va întâmpla

ne-am mutat într-un alt cartier
aici scrisorile nu ajung
e o stradă plină de gropi şi de cadavre
mereu am grijă unde-mi las picioarele
poştaşul nu poate pătrunde
dumnezeu
dar cine te poate opri

Poezia dispare

bucătăria de la etajul patru se umpluse cu pisici de toate felurile
ai fi zis că vreo femeie nebună şi singură a pierdut controlul cu lumea
pe tine cum te cheamă
dar pe tine
pe mine mă cheamă David
am venit să vă aduc laptele

ce cald i-aici
de sus totul pare să fie bine
te încolăceşti în jurul gândurilor tale
pisicile sunt şi ele acolo/
se
încolăcesc în jurul inimii

ce bine e acasă

Câteva triunghiuri pe piele...

am fi vrut
dracu ştie cum
dracu ştie unde
să parcurgem toate poeziile
spasmodic
cu mâinile
într-o cameră străină, în orice cameră

să râdem să plângem să ne strângem în braţe
asta nu-s eu
ăsta nu-s eu
ba da
ba nu
abracadabra
şi totul e bine

să scriem atât cât putem apoi
să spunem gata pentru azi
gata /pentru viaţa asta în care nu ne-a fost dată măcar o şansă
nu te supăra
cerul n-o să se schimbe niciodată
vocea de la capătul firului, la fel

pe fiecare bloc din oraşul ăsta stau antene de telefonie mobilă
pe-aici circula poeziile, îmi spun şi mă pierd de cel puţin şapte-opt ori
până să ajung acasă
unde cineva are să mă primească
cum altfel?
(eu) sunt ca înainte
adorm fără să mai ştiu cum mă cheamă, dar e bine
e din ce în ce
mai bine

îmi spun
m-am străduit
poezia asta
cuvintele
m-am străduit
într-o dimineaţă am să-mi crestez câteva triunghiuri pe piele
cu laturile aproape egale
cu cine ştie ce idei despre viaţă
am să-mi aduc aminte că acolo
că acolo

Tot eu...

nu eşti ceea ce îmi doresc, zise
cui îi păsa de autenticitatea vorbelor dumneavoastră
poeţii mor
poeţii nu sunt autentici

în urma unei dureri groaznice sau
fără nici cea mai mică durere
cine ştie
dracu să-i ia pe toţi

iar plouă-n oraşul ăsta
mergi spre ea
te uiţi o dată
de două ori
i-ai cere un sărut, dar îi zici
nu-mi dai şi mie o ţigară?
dar tu nu fumezi, îţi răspunde
dar tu nu mă cunoşti, îi zici înapoi

raportat la tipurile de cititori
poţi ajunge la ea acasă
să-ţi dea o cană cu apă rece
o haină mai de Doamne-ajută
sau ştii tu

sau poţi ajunge să fumezi prima ţigară
aşa cum se cuvine
sau poţi să nici nu deschizi gura


iubirea e-n multe feluri

maybe tomorrow

la graniţa cu Norvegia se aruncă cine are nervii mai tari
ceilalţi rămân pe margine şi râd înfundat
clovnilor, strigă cei căzuţi
clovnilor!
apoi se-aude-un plescăit ca de piatră
ca să ştii c-au ajuns jos

viii cu viii
morţii cu morţii lor

şi eu care credeam că doar bărbaţii-şi aduc aminte
şi cerneala se usucă de parc-am fi la poli
tropicul racului
dispari o dată din casa asta, mi-ai mâncat ficaţii
tropicul adevărului
aduceţi o drujbă şi să terminăm

Nu-ţi mai aminti nimic

uită
şi totul are să fie (ca) o rană uşoară
peste genunchi

uită
sau inima ta are să scuipe cheag după cheag
în fiecare dimineaţă

uită
sau n-ai să te mai recunoşti
în oglindă

uită
şi poate în câteva săptămâni îţi vor creşte două aripi mari
şi frumoase

uită,
dă-le peste nas dobitocilor!
asta scria-n ultima carte pe care cineva a citit-o/ de faţă cu mine

Douăsprezece

obloanele se închid pentru totdeauna
oamenii îşi numără greşelile înăuntru
singura femeie adună lacrimile într-o crăticioară
neştiind ce altceva mai e de făcut

sute de bărbaţi îi tăie calea
vor să le ghicească
pentru ultima dată
viitorul

sute de nopţi şi altceva nimic
în care-mi veţi trece pragul fără să ştiţi cine sunt
fără să ştiţi cine sunteţi

poezia-n care nu poţi spune-adevărul
nu pentru că nu te-ar lăsa inima
ci pentru că nu se poate
pentru că s-a terminat cu adevărul


acum înţeleg
părinte, fă cum vrea el, că ăsta te omoară
pentru ce să mă omoare
continuarea nu mai contează

acum înţeleg
fă cum şti sau ăsta te omoară
pentru ce să mă omoare
continuarea nici nu

Mircea şi diavolul

1.

Vino, îi spuse
apoi, cu mişcări încete, îşi ridică rochia peste buric
şi totul era o lumină albă, nemaivăzută până atunci
acum vreau să văd şi eu
zilele treceau
una peste alta
batjocoritor
poeme peste poeme
apoi drăcuşorul cu coarnele lui rânjind a dragoste
îţi aminteşti?



2.

Vino, îi spuse
apoi, cu mişcări încete, îşi ridică rochia peste buric
zilele treceau una în virtutea celeilalte
sărutări calde
disperate
în blocurile de cărămidă
ea se întoarse la câteva săptămâni după aceea
altcineva era acum acolo
făcând totul să pâră neschimbat



3.

Trebuie să vorbim
şi-i explică în câteva cuvinte
cum alţi drăcuşori i-au locuit alături
muţi şi nevinovaţi
/
Asta nu se întâmplă niciodată în realitate, Micea, dragule
podul se surpă şi nimeni niciodată nu va mai putea lua drumul înapoi
către pielea caldă şi sinceră, /către viaţa de dinainte
să ne răzbunăm, spuse Mircea, făurind el însuşi un drăcuşor
să ne răzbunăm, spuse poetul cel mic, mâncându-şi unghiile
/
Asta nu se întâmplă niciodată în realitate