Primește-mă în pomul tău
Păzește-mă acum când rodul tău a înegrit.
În Copacul tău prematur înflorit cu flori de stea,
Din care ne-am hrănit printr-un consemn
Ce-avea s-aducă pacea-n valea plângerii,
Să liniștească ape din cascada mea ce îți răpește îngerii,
Ca un nonsens ce fuge-n pas divers
Între vietile noastre de cușcă.
Pledez vinovat!
Ca un soldat roman ce ne hrănește cu otet
Și ne împunge-n coasta,
Vrand sa ne-ngenuncheze-n fața firii,
Menirii primite în aceeași zi prin pulbere de pușcă.
Grabește-te că toate crengile-i se rup,
Fugind de sub picioarele noii lumi acoperite cu petale
Culese de cei ce se opresc pentru o gură de viață,
Pentru un aer nou..
Uitând de timp, de norme,
De vorbe prinse cu garou.
De o decizie luată,
De o depresie călcată de tălpile fine,
Ce spun că le pasă,
Țesând în fugă un tablou ce-avea să ne înfrunte iar.
Să ne pună la zidul ce-n zadar
Ne cere socoteala greșelilor
Scăldate-ntr-un pahar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu