Te chem în poezii ce au început să-și dea coate.
Poezii cu tineri ce privesc urât,
Cu tinere ce s-au vândut cu tot cu inimă…
Și ce primesc?
Ce îmi doresc: eu mort,
Lăsat sub capacul ușor deschis,
Cântând o trecere în nedorință.
Murmur uimire,
Fiindcă moartea-mi e atipică.
Măna-ți mă cântă în articulații vesele, ironice,
Aruncându-mi sageți împodobite
Cu amintiri de pe front.
Cămăși mânjite cu sangele strămoșilor.
Întinde-mă ca pe o coală nouă,
Caci simt că am întinerit în palma ta…
Aștept suflul tău viu ca să traiesc.
Dar e târziu.
Pământul mă caută precum un tată grijului că s-a-nserat.
Și mă opresc.
Cui i-a păsat de zborul tău
Și cine te-a vegheat?
Te vindec eu cu un cuvânt
De ma vei da afară din al meu mormant de dor.
Eu nu am cum, însa te rog pe tine să mă duci
Pe străzile pe care ne pierdeam.
Ne urmăream întreband trecatori cu brațele pline de flori
Daca ne vor găsi.
Dacă ne vor în buzunarele orasului…mai știi?
Noi nu plătim, vrem să servim la fericirea ta, i-ai spus.
Dar n-a mai stat…
Toate acele erau flori crescute din pământul
Pe care-atunci când toți eram copii
Noi am gravat numele tău izbăvitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu