marți, 25 august 2009

În nicio dimineață nu ești femeie

În nicio dimineață nu ești femeie.
Ești, pe rând, copilul frumos țipandu-și dreturile în primele zile de viață,
Preșcolarul purtând șmecherește ghiozdanul pentru toamna viitoare,
Adolescentul cu pistrui și probleme fără nicio ieșire;
Ești toate cifrele de la ora de matematică,
Ești o pereche de sandale roșii.
Ești toți oamenii pe care i-ai cunoscut
Dar și cei pe care urmează să-i cunoști.

În nicio dimineață nu ești femeie.
Ești apa din paharul cel mai înalt,
Lutul din mâinile unui copil,
O unghie ruptă.
Ești bradul din fața casei lui,
Cadoul primit la ultima aniversare,
Dar și acea mare dezamagire de care nimeni n-a aflat încă.

În nicio dimineață nu ești femeie.
Ești, pe rand, tot circul și toată grădina zoologică.
Ursul polar din reclama de la Coca Cola,
Pinguinul ce-a plecat de acasa în cautarea fericirii totale,
O calatorie inițiatică.
Ești întrebarea cu cele mai multe răspunsuri posibile,
Dar și răspunsul ce nu va putea fi vreodată contestat.

În nicio dimineața nu ești femeie.
Ești bătrâna încărcată cu sacoșe grele venind de la piața și nu de la super-market,
Telefonul care întreabă “Ai nevoie de ceva?”
Incendiul din apartamentul vecin,
Prima cădere de calciu;
Ești omul singur
Ești omul bolnav,
Dar totodată, ești noul născut din brațele unei mame aparent noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

#

you is beautiful in this recording of you saying poem don't know how to say it so i say it how i say it do they have Christmas in the UK...