încă te întrebi cum e să fii lăsat pe întuneric
te trezești fără bani și târfe undeva în interbelic
eroul națiunii toți te-au lăsat singur
ești un miriapod cu prea puține brațe și părul pe bigudiuri
azi vreau să știi că tot ce ai nu e de fapt al tău
când ți se pare c-o să mori te rogi până și tu la dumnezeu
tristeți ipocrizie fără margini te visezi artist vrei să umpli iar mii de pagini
prea devreme-acum nu? prea târziu niciodată
asta nu e doar povestea mea e și povestea voastră
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu