încă te întrebi cum e să fii lăsat pe întuneric
te trezești fără bani și târfe undeva în interbelic
eroul națiunii toți te-au lăsat singur
ești un miriapod cu prea puține brațe și părul pe bigudiuri
azi vreau să știi că tot ce ai nu e de fapt al tău
când ți se pare c-o să mori te rogi până și tu la dumnezeu
tristeți ipocrizie fără margini te visezi artist vrei să umpli iar mii de pagini
prea devreme-acum nu? prea târziu niciodată
asta nu e doar povestea mea e și povestea voastră
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
am ştiut atunci că Ruxandra fusese un caz fericit am ştiut că toţi ne vom fi citit poeziile cu teamă şi nepricepere din vârful unui bloc c...
ochii și da ochii și nu
ochii lui spun nu ochii ei spun da e dimineață se privesc în ochi și servesc masa are haina ruptă ea întreabă: a trecut ceva, nu? în grădin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu