proful meu de matematică avea un tico albastru și venea mereu îmbrăcat
într-un costum albastru
o cravata albastră
prinsă într-un ac auriu
asta ar trebui să însemne ceva
avea 120 kg
glumea des și știam de atunci că eu înțeleg asta altfel
uneori țipa iar eu
apoi mă liniștea având tot 120 kg
pentru că înăuntrul lui, pe anumite tronsoane, matematica se liniștise
într-o dimineață l-a învățat pe D. să facă un nod la cravată
poate primul, poate ultimul
o nuntă se apropia
și deși matematica ne învăța acum să fim liberi
viața continua să ne acopere
în delirul ei amniotic-nerăbdător
măcar atât să învățați și voi, mă, de la ora de matematică
pesemne nu vorbea cu fetele
nu știu dacă fetele existau atunci, în dimineața aceea
iar dacă existau/
cum au făcut ca momentul nodului prevăzător
să rămână acolo
sâmbătă, 26 aprilie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
iubire
iubire uitare și așternut pădure un cerb pierdut un diamant ce stă doar în frunte acolo îl vei găsi călătorind călătorind cu picioarele goa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu