proful meu de matematică avea un tico albastru și venea mereu îmbrăcat
într-un costum albastru
o cravata albastră
prinsă într-un ac auriu
asta ar trebui să însemne ceva
avea 120 kg
glumea des și știam de atunci că eu înțeleg asta altfel
uneori țipa iar eu
apoi mă liniștea având tot 120 kg
pentru că înăuntrul lui, pe anumite tronsoane, matematica se liniștise
într-o dimineață l-a învățat pe D. să facă un nod la cravată
poate primul, poate ultimul
o nuntă se apropia
și deși matematica ne învăța acum să fim liberi
viața continua să ne acopere
în delirul ei amniotic-nerăbdător
măcar atât să învățați și voi, mă, de la ora de matematică
pesemne nu vorbea cu fetele
nu știu dacă fetele existau atunci, în dimineața aceea
iar dacă existau/
cum au făcut ca momentul nodului prevăzător
să rămână acolo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu