am văzut poetul decăzut
bâlbâindu-se
cerând lumină
nu judeca
nu privi napoi
lumina se afla tocmai acolo
după construcția de pe care se lansa poezia/ de pe care ne lansam noi
suferința ta e frumoasă
femeile care te părăsesc nu vor avea niciodată grijă de ele
încetează să-ți mai dorești
și să fi bun
atunci nu interesează pe nimeni
iar trenul o să se izbească de sine însuși la linia patru
pentru ca totul să o ia de
la capăt
sâmbătă, 12 aprilie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
iubire
iubire uitare și așternut pădure un cerb pierdut un diamant ce stă doar în frunte acolo îl vei găsi călătorind călătorind cu picioarele goa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu