As muri oricand,
As lasa oricand din tot ce am voua,
Ca testamentul meu nu lasa furie,
Nici nestemate,
El lasa tot ce am putut sa scriu si sa visez,
Pastreaza ca-ntr-un cufar calm viata si moartea mea,
Strange la piept pasaje vii din cartea ta
Deschisa tot cate putin, pierduta-n mintile unui delfin
Nebun ce-si tine crestetul in palme,
Ce-ar vrea sa-si tipe moartea, dar e plin de vina.
Ar vrea sa strige dupa ajutor, dar lumea-asta straina e un scut
Cusut in inimile lor, in plamanii regretelor ce-apasa.
Eu n-am sa mai ajung vreodat-acasa, stii?
Si vreau sa ma ierti, sa fii un bun crestin,
Sa spurci ultima picatura de venin,
Sa nu urasti! Sa nu urasti niciodata..!
Sa ai grija de tine si sa stii ca sensul sta-n tine,
Ca ceea ce te tine e ceresc.
Zilnic, mii de copii buni cresc prin tine,
Mii de arbori prind radacini respirand viata, nu fum din plamani.
Mii de femei iti multumesc pentru ca poti,
Ca plangi in nopti urand fiecare parte a corpului tau neatins,
Nemaistiind pe ce carari s-apunci.
Poti face-orice, dar sa nu uiti..!
Asta te va ajuta sa treci, sa pleci, sa te intorci.
Eu voi rataci la alte mese, in alte case,
Cautandu-te ma voi vinde precum se vinde-o curva
Si te voi ruga sa ma ierti.
Sa nu ma certi! Sa nu ma certi niciodata!
Sa nu-mi socoti randurile proaste,
Sunt scoase noi din scoarte, nu vor dureri.
Vor sa nasca vise noi in oamenii de-afara,
Sa le strecoare dor in sange, in vene netaiate,
In trecutul lasat nepasator in spate.
Trebuie sa intelegi…nebunii sunt oameni intregi
Ce si-au deschis ochii si mintea dincolo de legi,
De consecintele ce-ti legi viata ta noua inceputa cu piciorul stang.
Ei au avut curaj sa treaca moarte ca sa vada rand cu rand!
Nicio stiinta oarba nu va putea sa-ti dea nimic.
Nici nebunia mea, nici lacul vietii mele fara fund.
Eu vreau sa ma mai nasc o data.
Sa cresc, sa cad, sa ma lovesc, sa ma ridic, sa zambesc stramb,
Sa vreau sa cant, sa-nvat sa scriu cu mana stanga,
Sa cresc copii fara sa-i las sa planga,
Sa port o verigheta blanda..
Calc mandru, azi sarbatorim, azi nu mai moare nimeni.
Azi se nasc vieti, inimi de oameni drepti.
O sa m-astepti?
Vreau acasa!
Sa stii ca sunt singura si bolnava si o sa mor de dor.
Vor sa ma lege. Se tem de mine.
Se tem de sansa lor ce-i tine vi.
Vreau cartea-mi inapoi.
Vreau s-o citesc, sa-mi amintesc si sa clipesc curat,
Altfel nu voi putea sa scap.
Ma vor dezbraca, ma vor spala cu ape seci, dar eu voi fi murdara,
Ma vor hrani cu pai, dar eu voi fi flamanda-n indoiala mea barbara,
Iar ei..vor fi pasivi.
Pricepi?!
Toate scrisorile vor sfarsi rupte-n maini batrane, reci,
Iar eu voi evada spre tine.
Ei nu vor stii nimic.
Vei fi tata, vei fi bunic, vei fi om mare!
Si va fi bine totul…
Fie ca-ti voi tine eu stiloul ca sa poti sa scrii,
Fie ca-mi vei dicta, consoane si vocale vor ramane vi.
Asta e darul tau, asta e harul tau, sa stii.
Tu poti sa-nveti ce-nseamna zbor, nu te-am mintit decat o data.
Inchide-ti ochi, pune rapid pe griji zavor si simte.
Ridica-ti mainile-n credinta,
Acum poti!
Du-ma cu tine dincolo, macar pentru o viata.
