am învățat să număr
să mă ascund de mine
să încurc vânătorii
Tokio pare un oraș frumos
fetele îndrăgostite trag luna de pe cer cu un lasou și o mestecă
fetele îndrăgostite au răbdare
fac casă din cărămidă mini-grădini
fac locul cald și pregătesc lumea pentru asalt
la geamul ăsta vine mereu o pasăre
e trecut de zece
sufletele trecute între lumi se plimbă pe la balcoane
cântăresc cum arată lumea fără ei
toți regretă un pic
încearcă perechi de pantofi recorporalizare scuze sincere
încearcă pantofi seri târzii și somnul
prin pădurea asta
un cerb aleargă cu o viteză greu de privit
nu știm unde merge
de ce graba
cărui om aparține
sau dacă e fericit
după o vreme îl știm toți
ne privim îngăduitor
el se așează lângă noi
și nu mai vrea să plece
pentru nicio urgență
sau libertate închipuită de ceva viu
așa credem
până într-o noapte în care simte iubirea cum îi freamătă sub copite
și din cauza vitezei devine iar transparent
coarnele îi spun: o voi găsi
și ea aleargă după mine într-o pădure paralelă cu asta
și ea va întâlni omul
apoi va porni din nou în căutare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu