Radiografiez - timidități

Băiat 1: Cum ar fi sa stim exact cum se simt oamenii si ce isi doresc si sa intram in contact cu ei prin intermediul viselor, unde sa fim toti empatici și deschiși? De câteva nopți mă întâlnesc cu tine în vise. Ești frumoasă și simplă. Ai aceeași îmbrățișare hotărâtă, care mă face să simt că trăiesc.

Băiat 2: Poate ți-aș spune: prelungește îmbrățișarea asta vreo 2 ani, dacă nu mai ai nimic de făcut. În vis nu e nici frig, nici foame. Și frica aproape că a dispărut. N-avem ceas, cearcăne, celule desperecheate. E-atât de simplu că nici nu știu cum să relatez asta. Odihnă pe zi, muzică noaptea, discuții lungi, nu prea serioase și vin care nu te îmbată.

Fată 1: Poate ți-aș spune: zi-mi tot despre tine, ca și cum nu există judecată și frică. Ca și cum ai murit deja și viața pare doar o poveste frumoasă, de departe. Și tu mi-ai spune despre livezi și oameni. Și-am râde astupând găurile din acoperiși cu uimire și uitare și plăcinte scoase din cuptor. Care miros marfă. Și care cresc o dată cu tine.

Băiat 2: Poate ți-aș spune: caută-mă pentru două săptămâni, apoi, când ne găsim, ne oprim pe poteca aia pe unde nu mai trec trenuri, dar e totul verde și e liniște. Și soarele bate mereu la fel. Sau facem baie prin tot felul de bălți plin de pești, dar care nu vin la noi. Privesc și așteaptă.

Fată 2: Poate ți-aș spune: sărută-mă cum știi tu și fă-mă să uit cuibul. Zborul e o chestie ușor de învățat, dar cu care nu se mai deprind oamenii. Călătoria asta nu obosește și nu se termină. E echivalentul unui film în care totul

Băiat 1: Totul

Fată 1: Merge conform planului. Mai știi când ai vrut să-mi spui povestea aia a ta și ți s-a făcut dintr-o dată frică și rușine și sufletul ți s-a închis ca o floare? 

Băiat 2: Mai.. știu. Credeam că tu ai uitat

Fată 1: Și dup-aia n-am mai vorbit nimic despre asta.

Băiat 1: Nimic despre asta

Fată 1: Și dup-aia când ne-au luat la întrebări am tăcut toți câteva zile. Până s-au plictisit să mai întrebe

Băiat 2: Sau când ne-am trezit devreme, pe la 6 și-ai luat dubița aia și-am plecat să vedem marea și salina și munții și cetățile în care nu mai era aproape nimeni

Fata 2: Sau când am dansat 4 zile întregi, fără mâncare și rugăciuni

Băiat 1: Fără să căutăm răspunsuri

Băiat 1: Cum ar fi sa stim exact cum se simt oamenii si ce isi doresc si sa intram in contact cu ei prin intermediul viselor, unde sa fim toti empatici și deschiși? Să rămânem cu zilele prin cinema-uri.

Băiat 2: Să nu-mi mai zică nimeni cum să mă-mbrac și ce nu pot să spun

Toți: Nu știu ce m-aș face fără voi. Pare simplu, dar de fiecare dată când încerc să mă apropiu, se deschide un fel de gol care pare mai puternic și mă trag înapoi.

Băiat 1: Nu știu să merg pe bicicletă

Băiat 2: Nu știu să scot o fată în oraș

Fata 1: Nu știu să-i spun exact ce simt

Fată 2: Nu știu cum să nu mai stau atât de mult la mine în cap

Toți: Nu am nimic

Fata 2: Și vocea din cap îți șoptește: ești un nimeni.

Băiat 1: Nu știu cum ne-am dat seama de toate astea. Cum am văzut că nici ei nu știu despre ce vorbesc. Uneori mă întreb cât o să dureze povestea asta.

Băiat 2: Am avut nevoie de intrigă și-am inventat timpul. 

Băiat 1: Am avut nevoie de muzică 

Fată 1: De empatie

Fată 2: De încredere. De cineva care să-mi spună te văd și te admir așa cum ești tu. N-ai nevoie să mai faci nimic altceva. 

Toți: Și după ce ne trezim din visul ăsta în care toți suntem bine

Băiat 1: Să nu mai fie nevoie de cuvinte

Băiat 2: Și explicații

Fată 1: Și îmi cer scuze și nu trebuia să fac asta

Băiat 1: Nu suntem aici să-ți spunem cum stau lucrurile

Băiat 2: Sau despre ce nu poți

Fată 1: Sau că tu nu poți

Fată 2: Suntem aici pentru că știm că eși ști exact ca noi. Simți ca noi. Și nu știi cum să te repari

Fată 1: Poate pare o tâmpenie. O șmecherie artistică. Dar n-ai ce să repari. Asta-i tot. It's as good as it gets. Poate ajută să te apuci de chestia aia la care visezi. Sunt prea ocupați să te mai opreascăa

Băiat 1: De fiecare dată când urc pe scenă am emoții. Și  îmi aduc aminte că trăiesc. Și mă uit la tine și pricep că e ok așa cum e. 

Fată 2: De fiecare dată când mă uit la tine am emoții. Timidități. Și nu știu cu ce să-ncep mai întâi. Închid ochii, dar simt energia asta. Știu că suntem bine și că muzica m-a ajutat atunci când nu era nimeni. Când îmi făceam rău pentru că nu știam ce altceva să fac.

Băiat 1: Și după ce ne trezim din visul ăsta, nu mai e nevoie de note de subsol. O să te recunosc pe stradă. O să mă recunoști și-o să știi. Că e ok. Că sunt acolo pentru tine. Că oamenii nu vor să-ți facă rău și că fiecare are nevoie de ceilalți, fie că știe să ceară sau nu. N-o să mai ai nevoie de amintiri sau să te închizi în casă. 

Fată 2: Sau în tine. Mă întâlnesc cu mine peste 10 ani și zâmbesc. Știu că au meritat toate astea și n-aș da momentele astea pe nimic, de fapt. Am crezut că mor de prea multe ori ca să mă mai speriu acum. Și ca să nu mă bucur că sunteți și voi aici. 

Toți: Te-am iertat.

Radiografiez - părinți

Personaje

Copilul-narator

Scena 1 - Visul

Dacă aș afla mâine că tata a omorât pe cineva, nu m-ar mira deloc. De fapt, m-ar mira că nu s-a întâmplat mai devreme.

(-Ești doar gelos că tu nu ai povești în care să plângi după ai tăi)

(-Gelos, neacceptat, netalentat) 

E atât de multă furie și violență acolo încât mă întreb cum de n-a bubuit până acum. Sau poate s-a întâmplat și asta. Zi de zi câte-un pic, cu cine-apuca. Bârfe, minciuni, tonul ridicat - abuzul are multe forme. Și-apoi îmi caut adopost în relațiile cu alți bărbați care știu să admire.

Dar îmi e teamă să nu ajung exact la fel. Să nu fiu el. Pentru că, în fond...

(-Suntem ce iubim, nu așa zicea? Tu ce iubești?

- Eu iubesc muzica. Pe Vivaldi, pe orice fată cu simț poetic. Pe Rodica. Pe Marcel. Uneori pe mine. Și poezia îmi place. Și ea mă place pe mine. Îl iubesc pe marinar, cu vâslele lui calde (pe un ecran, slideshow rapid cu artiștii preferați, apoi cu oameni în suferință), în timp ce nimeni nu spune nimic. 

Poate fundal muzical, dar foarte atent ales, nu vreau să-i fur pe oameni)

Îmi place poezia pentru că-n poezii poți face ca totul să fie în siguranță. Cu o singură mișcare poți să aduci lângă tine marsupii, fete fermecate, trompete, oricâți prieteni ai nevoie și s-o țineți așa cu săptămânile

(Fragment bine ales din teatrul radiofonic, poate bucata din norzeatic cu curtea frunzelor aruncate la coș și micul prinț)

(„dar tu ești slab și rănești ce iubești, c-așa fac toți/ deci negi, renegi cine ești, c-așa fac toți”)

Sim-patic.

Și-mi fiecare după-masă mai moare o rață sălbatică, făcută bucăți de pușca tatei. Uneori se aude o împușcătură foarte puternică. Alteori e o liniște absolută. Și sute de îngeri în formă de rațe sălbatice se plimbă prin casă

(cântat sister morphine, varianta re-editată (pe două voci, poate cu pian)

După care ne trezim toți ca Lazăr și nu mai dăm vina pe nimeni

(vocea 2) Nici măcar pe noi

Frica de moarte face minuni

(vocea 2) Dar să vezi ce minuni face frică de viață. 

Într-o zi am ajuns la un șaman. Știam cuă unde apasă el, nu mai doare. M-a întrebat: unde doare? I-am spus: peste tot. 

(vocea 2) Într-o zi am ajuns la un șaman. Știam că unde apasă el, nu mai doare. M-a întrebat: unde doare? I-am spus: peste tot. 

Măcar aici să fim câte doi și să simțim la fel

(pe ecran, scena toaletei din enter the void + dacaarfi făcută live)

Atât putem. Sau poate mai putem. Ști și fluturi nemuritori. Facem musical.

Tata a omorât pe cineva. Pe mine. Dar întâi pe sine

fară mamă fără tată fără ei fără mamă fără tată fără ei fără camera de hotel

Bătaia se transmite. Și uria și furia. Și gloria închipuită. Ca o umbră

fără liniște. dar hai să facem un copil, poate așa trebuie. să avem grijă de el și după să-i spunem cât ne-am sacrificat și să-l controlăm așa cum. așa cum

Nu am niciun interes să spun mai multe. Memoria afectivă poate cât poate. Mai departe, mai vărsăm o carafă și petale de plastic

Am omorât pe cineva, dar întâi pe sine și m-am pierdut în poezii triste, cu iubiri la care nu ajungi. Așa se măsoară timiditatea și neputința. Scuze că nu v-am chemat la ceva mai vesel. Deocamdată n-am găsit bucuria

Întrebarea e totuși cum ieșim de-aici 

(secvență din trip)

Scena 2

- Hai, mă, s-au mai făcut astea. Și ce dacă ne doare? Cum o să schimbe asta ceva?

- Bine că ești tu alchimist

- Bine că... s-a mai făcut. 

- Păi, s-a mai făcut

- Păi, s-a mai făcut pentru că s-a mai trăit

(către cineva din public) Zi, mă, ai mai trăit? Vezi, a trăit

- Hai să ducem asta altundeva

- Ok

De exemplu: doi sinucigași la o margine de lume

- Poate vine Godot și ne scoate pe toți de-aici.

- De unde, din teatru?

fii bărbat, ți-au zis

fii bărbat, ți-au zis
nu-ți arăta emoțiile, nu plânge, spune adevărul doar dacă e în interesul tău
nu te lăsa luat de fraier, așa te prostesc pe tine toți
ia note mari, doar note mari, apoi îți găsim noi ceva, vei câștiga bani mulți, mai mulți decât ai nevoie
cineva îți va face cumpărăturile și asta-i tot
poartă-te frumos cu femeile
femeile te mint, femeile rănesc
singura femeie în care poți să ai încredere e maică-ta
bagă-ți buzunarele înăuntru, încheie-te la cămașă, iar faci parada modei, cine te crezi
eu nu merg așa cu tine pe stradă
ai doar prostii în cap, mai bine te lăsam acolo și nu-mi pierdeam timpul cu tine
fă-ne mândrii, hai, doar ești bărbat
ești bărbat sau tufă de veneția? lasă că vezi tu acasă
nu te mai luăm cu noi, acaparezi toată discuția
ce să cauți la facultatea aia? o să mori de foame
hai, nu mai faci și tu niște bani? bani, bani
nu mai bine-ți ți tu gura? noi știm mai bine
o să te lase și ea, ca toate cele de dinainte
unde să pleci? tu n-ai cum să te descurci singur
tu nu-nțelegi că ai o situație mai specială?
hai, nu mai plânge ca o muiere
femeile-s proaste
să n-ai încredere-n nimeni
toți vor să profite de tine

fii bărbat, ți-au zis
fă bani, chiar dacă nu-ți place, nu trebuie să-ți placă, crezi că nouă ne place
și nu te lua în gură cu nimeni
ce-o să zică lumea?
ai mai scris poezii?
ai nevoie de-o pilă. ce prost ești, tu nu știi că așa merg lucrurile?
cui îi pasă dacă ai texte bune? nici măcar nu știi despre ce vorbești
nimeni din familia noastră n-are talent
fii docil, fă numai ce-ți spunem noi
uită de tine
însoară-te și nimic altceva nu contează
dă bună ziua, spune mulțumesc, zâmbește chiar dacă nu-ți vine

fii bărbat, ți-au zis, și-acum nu te mai recunoști
câți bărbați întregi vezi în jurul tău și cine poate să-ți spună ce e iubirea?
fii demn și ai răbdare, orice acțiune are consecințe
nu căuta să fii perfect, nu ești important, dar nu ești nici o bucată de praf
nu e de datoria nimănui să te înțeleagă sau să te ierte
ai răbdare, fii bun cu tine, încă nu e totul pierdut
spune clar ce vrei și ce poți
niciodată n-o să fii la maximul posibilităților tale
nu te pierde în povești și vorbe frumoase, în cuvinte amare
dacă cazi, nu te lua la rost zile în șir
caută să fii sincer și să vorbești din inimă
uită
nici ei nu știu
fii bărbat, ți-au zis

md

dacă aș putea să-ți spun
adevărul, m-aș abține
dacă aș putea să iert
te-aș ierta, dar nu pe tine
m-aș apuca de măsline
de făcut bărcuțe mici
să ne ducă de aici
măcar pentru 4 zile
și putem să prăjim pește
dacă vrei și tu, firește

ia gata cu poezia
că se face coadă iar
n-am avioane de hârtie
nici ceneală-n călimar
și dacă ne dau afară
unde plec cu pian, cu toate
elefanți și flori de mac
că-n castel nu mai sunt locuri
nu mai sunt nici la conac

dacă aș putea să scriu
m-aș opri un pic să văd
cum ți-e zâmbet cum ți-e plâns
cum e praga dintr-un pod
îngrijit și plin de haine
recuzită păsări mici
și chiar pot din toate astea
să le fac acum pe toate
să văd praga dimineața
să văd praga și pe noapte
ochi deschide și deschid
ochi închide și cad stele
de-mprumut sau de nuiele
și se duc doar mai târziu
după ce-am văzut aproape
tot ce-am socotit că știu

ambasador

există o minune în fiecare dintre noi
aceeași
o singură viață
aceeași
și aici și în bangkok și în siria
o singură emoție
care circulă în haine diferite
iar tu
tu ești eu
în alt moment al existenței
mai bun, mai iubitor
mai trist
mai sceptic
mai iertător
mai bolnav, mai preocupat
dacă nu există judecata suntem în regulă
și arborii continuă să crească
în noi și din noi
către noi toți
și păsările continuă să zboare
să planeze să cânte
în noi și din noi
către noi toți
așa îmi închipui și așa e
ambasadori ai iubirii asta sunt oamenii
sau asta pot sa fie
dacă vor

aron

verific toate canalele de comunicare
poate cineva spune ceva
ne salvează ne îmbrățișează până la capăt
până închidem ochii
fiecare cu un tril propriu apăsat roțile mari ale unui aro
steaguri fluturate încet
cizme ude
verific și mă minunez
mestec marea și iar mă cred om

radio

radiografii
lanuri pline de animale așteptând
noapte lungă
frig
nu mai vine dimineața iar stelică pare să nu mai reziste
ce mă fac fără tine, nebunule
ce se-alege de cazarma asta
de șerpii desperecheați și de excursiile noastre la munte
el tremura și nu spunea nimic
parcă intuind
mai rămâi până dimineață
poate o să fie bine
îi spuneam auzind vânătorii și marșul lor nemilos
până dimineață și îți scriu un poem
îți arăt cum se fură unul
era tot ce mai aveam
nici nu mai știu dacă îmi era frică pentru el sau pentru mine
la un moment dat am adormit amândoi
eu pentru toteauna
ce-ai făcut, îl întrebam
cum e posibil
el nu spunea nici acum nimic
dar dansa fantastic prin cameră, orb la toate cele văzute

t

rătăcit fără iubire și sens c-așa suntem cu toții
o nouă modă un fel de-a fi atât de special încât nu mai vrei să fii
uite cum ne-am întâlnit noi doi poeți mintea încă zboară pe pereți
fiecare cu! trauma lui până la urmă dăm vina pe cine putem hai-hui
frumoasă viața mare blestem eu cine eram noi cine crezi că suntem
zic mereu că nu-mi place hip-hop-ul dar mă prinde din urmă nenocul
urmele rămân cu tine petreceri iarbă știu că nu pricep percep doar umbre
aș fi vrut să-i fac să plângă să-i pun pe gânduri sau să fiu acolo unde gândurile se-alungă
semizeu ateu mare zmeu dar singurul care plânge sunt eu
amabil rectific sincer m-am săturat să fiu criptic după critic
perioade metode balade bolnave ai grijă de unde-ți iei muzica s-ar putea să te blocheze și să rămâi în ea
iac-așa treceri puncte de vedere treceri la revedere trimit o vedere din lumile paralele
ce să fac dacă nu mă regăsesc într-o realitate pe care nici azi n-o-nțeleg
scriu copiez planez platine mendez îmi place jazz-ul îmi place blues-ul îmi place orezul
dacă ai privi realitatea-n ochi n-ai mai simții că te sufoci

mi-a luat atât de mult timp să-nțeleg că oamenii nu-s ca pe net și tot nu-s sigur de asta ce berbec
sunt obosit sunt pansament greu de urmărit ca sufletul trecând prin timp
ce iluzie frumoasă mai trăim

#

it feels like i have a whole in my heart

always looking for the next one and then i look for a way out or i build it patiently 

one comparison at a time

fearing not the rejection itself, that i can get

but the idea of a rejection

oh, that's a real octopus

i don't even know if i want sex or a long hug

we all need to be seen understood listened to

i didn't wanted to offend you with my hurry blurry

i have my eyes close and i see nothing

i open my eyes and i barely see

elan

o floare deschisă pentru orice trecător adulmecând
cercul soarele pretutindeni plin de întrebări și chei nepotrivite
liftul
a patra ușă pentru elefanți și case de marcat și acoperișuri unde ne înțelegem fiecare cu fiecare
trena și o săritură perfectă
observatorul roți de rezervă talpă trec triplu peștii înoată după plac
timpul prin fiecare ac acul prin fiecare ochi
vara fructele ferma fiind departe
forma farul pământ și provizii
practic sunetele ajung întregi

timp tempo

fericirea e acum
libertatea e acum
numărători și respirații
umbre bune și umbrele împarații întorși la viața simplă
pantere-n oglindă
copaci deschizându-se
și balene ce vând în piață
apă și pește
arca așteaptă
colindă
perindă-te prin porii ei de fată
parcă se vede altfel
indiferent pentru cine sau pentru cât timp
sunt cu picioarele înfipte bine în pământ
cu capse capsule acordeoane și dermatograf
visează cât un cinematograf
ești apă rece
ești toate regretele și toate zâmbetele sigure
scafandru
scad apele
pălește speranța
iar merg lin autobuzele-n franța
așează-te
asasin
alchimist
albastru
lumea e aici pentru tine

timp liber

știi, mă gândeam, e foarte ciudată expresia timpul liber
ca și cum în restul timpului nu ești liber
ai de făcut curat în altă parte
poate nu pentru mult timp sau poate
uite c-au trecut câțiva ani
în timpul liber când poți să fii tu
și să speri și să tragi și să ierți
acolo zboară păsările
acolo se gătește mâncarea cea mai bună
acolo te întâlnești cu tine și-ți râzi în față
is this real life?
aruncă ancora mașina de scris
și bagajele medaliile care de fapt nu contează pentru nimeni
sunt prea multe alte lucruri de făcut
arbori de stat lângă
flori de adulmecat
mașina de spălat trăiește mai mult cu
după care se termină programarea asta stupidă și poți să respiri

clocks

ceasul tău este în urmă cu două secunde
ai mai ratat o intersecție la avicolei
două tentacule red pill blue pill blue valentine blue marry
tarkovski încă înoată într-o barcă spartă fără să se înnece
elefanții nu au unde să se întoarcă ei au fost mereu acasă
flori se deschis în fiecare secundă
pentru pantere și leoparzi
petreceri la fiecare colț de ochi pentru fetele care încă caută
și așa mai departe
trec tancuri trec animale mari macarale multe
fără să auzim nimic
și pe nimeni
cu brațele strânse cu instrumentele la vedere
mai bine iei un taxi sau te duc eu sub umbrelele cu cinci laturi
zmee la reducere
până unde nu se mai aud motoare marfare
bine că ai tu harpa mai scurtă
bine că știi tu autori străini
bine că se poate
cricuri ca să tractăm pe cine are nevoie
de voie de nevoie m-am trezit
și mi se măresc rănile de fiecare dată când
inspir expir inspir expir
oare cu cine-o să mă mai văd azi
e ca atunci când arunci o piatră minusculă într-un lac
milioane de cercuri ca mai apoi
ca mai apoi
stele lună
ca mai apoi
să te trezești tot tu și să te bucuri