Militari

De ce scrii? Pentru cine? Ce vrei să demonstrezi? Ce îți propui cu textele tale? Crezi că ești o influență bună asupra oamenilor? De ce nu ne spui mai multe despre tine? Ce citești? De ce nu spui mai mult în textele tale?
Te visezi și tu boschetar de lux într-un apartament mizer din Militari, unde să stea cel puțin o fată, care să curețe voma, mucurile de țigare, să facă sandwitch-uri. Pentru că ai senzația că acolo lumea se-nvârte altfel. Chiar dacă nu se întâmplă nici acolo mare lucru, ești unde trebuie. Asta e cel mai important. Omul potrivit la locul potrivit. Vă potriviți ceasurile și cădeți lați o săptămână, două, trei. Ieșiți să lăsați banii pentru întreținere. Mihaela trece pe-acolo uneori. Nu-nțeleg cum de n-a căzut și ea în groapa asta. Și de ce mai vine. Pentru ce. Uneori sunt atât de idiot încât cred că vine pentru mine. Dar stai liniștit, nu e ceea ce crezi tu. Ei îi plac animalele. E mult mai bine așa. Arunc ancora și asta e. Nu sper nimic. Sunt un reper bun pentru generația asta futută, care se tot repetă. Până unde? Și exact când mă gândeam la toate astea, mi-am dat seama că joaca asta o să se termine. Nu știu când și de ce. Și pe unde o să ne împrăștiem cu toții, dar o să se ducă. Atunci să ne bucurăm, nu? De mizeria asta, să ne bucurăm. Nu știu, uneori am impresia că fiecare dintre noi îl iubește pe celălalt. Nimeni nu spune niciodată nimic, evident. Nici măcar ea. Nu-l știu pe niciunul din ăia cu care ieșise ea. Pe bune. Și stăm aici de aproape trei ani. Nici măcar nu te gândești să te ridici și să pleci. Unde să pleci, pentru ce să pleci? Pentru tine să pleci. Fericirea e totuși o monedă nesigură. Mie-mi ajunge că simt și alte respirații aici în afară de-a mea, iar căcatul ăsta cu scrisul presupune să-ți asumi ceva pe termen lung. Aia e. Ca Mihaela, dacă vrei. Vizite nu foarte dese, dar cumva ești acolo, și când Bogdan cade peste scaune și face ca toate alea, pui mâna pe 112, te rogi, implori, în fine, până la urmă se rezolvă. Așa e-n orașul ăsta. Moartea e peste tot, dar te mai lasă puțin. Încă puțin. Când ne-am curentat și așa mai departe. De ea nu se interesează nimeni. Pare cea mai întreagă. Pare că nu are nevoie. E 15:15, deschid palmele, degetele răsfirate, nu știu cum să ies din asta. Undeva în mine știu că nu mai am ce căuta aici. Că pot să fac altceva, oricât de scârbos ar suna. Bine, Lazăr, hai, cară-te. Adevărul e că sunt mult mai slab decât toți la un loc. D-aia scriu prostiile astea. Vrei să-ți spun care e adevărul. Aștept să bată Ruxandra la ușă, să bolborosească ceva, că n-are unde să stea, că doar câteva zile, că știe că suntem și noi mulți, dar nu are la cine să apeleze și să cadă-n brațele mele. Îmi pare rău, nu știu ce fusese cu mine. Și dacă chiar o să-nceapă filmul ăsta, prima secvență, prima cameră, o să mor primul, din cauza unei capcane stupide - capcana proștilor. Șoarecii și insectele cele mai puțin importante nu au ce să caute-n jocul ăsta. Sau poate sunt ăla care pleacă ultimul, retardatul extraterestru care merită să trăiască. Lași în urma ta niște foi. Lași un bilet din care să nu-nțeleagă nimeni nimic, să pară că e vina tuturor, că tu i-ai iubit pe toți, dar ei au fost mult prea ocupați ca să fie atenți la tine. Înspre final o dai că de fapt vina nu trebuie să cadă pe nimeni, că e decizia ta. Că înțelegi importanța luptei pe care ai fi putut s-o duci, dar că, în fine. Asta e. Și asta e. Îți vor lăsa mesaje cu RIP și marea plecare și era un băiat bun, nu pot să cred, asta m-a lovit în moalele capului. În fine. Ești un idiot. O să plece mâine cu trenul de 16:00. Ai face bine să te duci la ea relaxat și să-i zici, ca și cum n-ar fi cine-știe-ce că vrei să mergi și tu, că te-ai săturat de cocina din Militari și că dacă nu e prea mare deranjul poți să-ți faci și tu un bagaj și să plecați de-o dată. Ceilalți să rămână pe canapele cu gândul la Venus, la viața de după, la cum ar fi putut ei să facă o grămadă de lucruri.

Am visat că aveam toți opt măști de gaze și căști scumpe, mari, prin care primeam tot felul de directive, atunci când nu ne dădeau muzică. Era și Liviu acolo, cu răni în jurul gâtului și cu rânjetul lui nevinovat.
- Ce faceți? Cum se mai simte Bogdan? Să știți că eu sunt ok aici. E mult mai bine decât ați putea să vă imaginați. Nu vă faceți griji pentru mine. Acum totul e mult mai bine.
- Știi că n-am chef de povestea asta, Cristi. N-are niciun rost acum, și nicio noimă. Măști de gaze, căști, transmisiuni. Parcă tu nu băgai.
- Eu am vise mari fără suplimente, știi doar.
- Am zis că nu mai vorbim despre asta. Eram toți acolo. S-o lăsăm așa, e mai bine.
- Liviu s-a cărat. Apoi am auzit o voce: <<nu-ți fie frică de ei, sunt la fel de pierduți ca și tine. nu-ți vor face niciun rău, nu de ei trebuie să te ferești>>
- Noi, adică? Ești paranoic. A fost vreodată vorba de așa ceva?
- Nu.

today

let someone find me or let me know what truly happened in my soul
poetry it's just the pain tree all this nights are filled with pain
knocking on some doors that will never be stop knocking find your bluebird and set her free
no one is waiting for me to be but me counting like one two three
closing my eyes but i can not see spring awakening or whatever someone blind should see
skip a bit skip some years what's not saved will be lost, don't you see?
but we can save no one and we can make no one what we wish them to be
i am freezing and prying to some snakes that look just like me
mirror mirror let us fly life will never be the same tomorrow
i just know there's no sorrow no never ending stories but why
when i try my best i always get nodes i can't digest and something too big is spiting my chest
forgive me for not finishing any letter my letters need some rest
all my good thoughts in the end maybe all this non-sense will mean something someday and being honest is just o.k

bk

ai sânge pe mâini îți tot repeți că nu urăști pe nimeni 
bean și kazi nu mai cântă pentru că n-au dat de mine
kafka ieși în morții mă-tii pe tabela de marcaj 
echilibrul chiar există proștii sar de la baraj
gheara monstrului în ochii tăi te văd nu bagi de seamă
ar fi trebuit să știi falsurile seamănă
te ascunzi după cuvinte și ești nimeni te-ai pierdut
totul e la fel și totuși ești mai mort ca-anul trecut 
muzica-i o curvă d-aia o sunăm toți din troleu
luptă-te cu conștiința n-o să fii în locul meu

Burundi

yayayaya
ochii care nu se văd să-și pună monoclu 
când pe-un ochi când pe-un ochi
acasă la tata stropim morții cu votcă 
că io nu beau votcă 
stropim florile cu parfum 
că io nu beau votcă 
preaslăvim lumea bogaților stăm nespălați
asta aș vrea să rămână 
dacă nu cumva e adevărată apocalipsa
hop într-o scară de bloc te găsește sfârșitul și n-ai biscuiții la tine
dacă vrei ne prefacem că e și ramona cu tine și trageți din ceva verde râzând 
îți zice iar că a ei e altfel decât a ta și tu te sperii 
mori rimând troleu' cu antreu'
ai vrea să fii tu însuți măcar două secunde
cain și fra-su mestecă marmură și căpșuni și regrete și ultima scândură a corabiei
și gata

calm

sunt răsăritul 
sunt singurătatea absolută
sunt copilul căzut din spațiu 
sunt fratele cel mic al lui liviu
sunt visul tău cel mai de preț 
sunt ura profesorilor ratați
sunt cel care pleacă primul de la orice petrecere

vin din țara unde totul se poate
vin din blocul cu patru etaje
vin dintr-o proiecție personală
vin dintr-o naștere în luna a șaptea
vin din nevoia lsd-ului de mai bine

o să plec când o găsiți pe zenobia
o să plec când nu mai e nimic de văzut
o să plec când se vor aduna cerșetorii în aeroporturi
o să plec când nimănui n-o să-i pară rău

dedupă

citesc borăsc peste visele mele 
am făcut o pasiune din a fi nenorocit
vedetă spartă-n buda de pe eroilor
acum ori niciodată du-mă la tine acasă și fă-mă bun
scoate-mi muzica literatura teatrul din cap
arde pelicula și simțul meu altfel
las capul într-o parte ca un șarpe rămas singur
mănânc din copaci
nu mai am amintiri sau regrete
dorințe slăbiciuni 
părinți oameni care să mă fi rănit

lavenă

wannabe poets
wannabe poems
wannabe girls
valentina bagă la venă
mie-mi pare rău că nu dă un telefon înainte, să-i cânt în strună 
aurolacii cântă-n cor, morții lor
apar într-o dimineață la gara de nor
într-un halat furat 
vopsit desculț am venit o să stau mai mult 
nu te bagi?