te uiți în depărtare și nu e nimeni
doar tu știi cum e să trăiești braț la braț cu aș-tep-ta-rea
la cei douăzeci și patru de ani, fericirea e o ancoră mult prea grea
sau mult prea ușoară
nu uita că acolo unde ar fi putut să nu se întâmple nimic s-a întâmplat totul
magia unui oraș pe care l-au uitat
în care se întorc orbi și din care pleacă sănătoși
cu florigalbene și gând înnoit
valul e una cu tine
poartă-l ca pe o haină pe care o îndrăgești într-atât
încât să o poți da oricând mai departe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu