să fie-ntr-un ceas de quartz acolo unde epidermele se cunosc încetul cu încetul
puțin câte puțin
o ploaie neanunțată
ne vedem acolo sau acolo
simetria asta ne vine de minune la fel și cămașa ta dimineața
fereastra prin care vedem alte vietăți
ansamblul ăsta nemaivăzut ne cunoaște acum pe noi
nu plânge
nimeni nu înțelege oricum mare lucru / nu se poate să nu se poată
pinochio e un băiețel de ispravă
tamara vorbește cu morții
morții vorbește cu tamara
lumile se întrepătrund
voios
ascetic
număr până la zece și mă bucur că nu sunt altceva
număr până la zece și mă bucur că nu sunt altceva
număr până la zece și mă bucur că nu sunt altceva
vineri, 10 mai 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu