fac pe dricu-n viaţa ta doar-doar
să te duc la groapă
şi tu păsări
şi tu îngeri
catastif al primăverii nu ştiu ce să mă mai fac cu băiatul ăsta
doamnă io zic să nu-l mai hrăniţi cu caşmir trompeta aia rămâne la mine
e mai bine aşa merg să scriu o poezie să-mi mai ierte dumnezeu din păcate
ne vedem mâine promit pas cu pas din prăpastia asta se nasc oamenii
acum ori niciodată croieşte-ţi drum prin hăţişurile portocalii
tălpile mele spun o poveste pe care s-ar putea să vrei s-o asculţi
anatomia puștii îndreptate spre a treia victima
spunând nu mai pot să fac asta aruncă prosopul
unu doi trei patru cinci şase şapte opt nouă
poezia e o poartă către masa tăcerii
ruxandra cască în camera de vizavi
cam atât acum cam atât
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu