revers

de două săptămâni îmi las ceasul să sune la 8:20
sper că eşti acolo tu chiar tu cu inima ta alături
spunând ceva important unuia ca mine
îngenunchind şi aşa mai departe
somnul meu se pune de-a curmezişul zice eu vorbesc ascultaţi comanda la mine
o maşină de tonaj greu pe strada cărnii
o femeie singură întorcându-se din nou acasă
îmi tremură genunchii continui să sper văd aceleaşi spinări decojite
aceleaşi râsete care nu pricep nimic
pe drum din drum călătoria unei existenţe ciudate
am putea coborî oriunde dar ne punem centura după gât
îngânăm singuri un teritoriu al neputinței

comestibile

armăsarul cu o singură aripă pe care îl plâng cu toţii
e-n regulă, filip, e-n regulă
cu o singură aripă cu o singură mână o singură stea în crepuscul
nu te va salva nimeni

adevărul e că vei fi un prânz pe cinste
pe cinstea mea
la o masă cu douăsprezece scaune vor vorbi înflăcărat
despre libertatea de sine integritate


o vomă
too doo doo too, too doo doo
scriu tuturor femeilor

ascult pearl jam mă cred la bordel
dar mă trezesc în fiecare dimineaţă
în acelaşi conac

a b c

să ştii să scrii de la un punct încolo nu mai înseamnă
cine ştie ce
poezia se transformă într-o oglindă
o plantă căreia nu-i mai pasă dacă răsare sau nu răsare
o femeie care te lasă să-i pui picioarele unde vrei tu
geme ori de câte ori ai nevoie
apoi rămâne lângă tine fără să mai spună nimic

indulgentă se întoarce şi mâine
încerci să-i spui o poveste îi legi câteva coliere de gât
bolul cu cereale umplut cu lacrimile amândurora
acre strâmbe cu nod la ambele capete
te întorci pe tine pe toate părţile
circuli cu cele mai scumpe taxiuri din oraş
ai vrea să te arunci de la etajul patru dar nu o poţi lăsa așa

începi să numeri
o lovitură în tâmplă la fiecare intersecţie
o pată de sânge
o urmă de ruj

geam spart
îţi bagi două degete pe gât şi te rogi să se termine

sfârșit. de început de lume

marea nu te face mai bun
domnule marinar cu mâini grena cu sfori sute de mii pe după gât
ne aruncăm în larg chiar azi azi după ora patru după prânz
o ultimă masă împreună fără cuvinte îmbrăţişări neterminate
umăr la umăr ridicând ochii deasupra capului

celuilalt

nu vreau să las nimic transmit veşnice condoleanţe girafei mimi
-veşnica în poeziile mele-
veşnice mulţumiri mamei tale tatălui meu
urări de bine de pe fundul mării
legat la ochi cu o bucată de pânză peşti de toate culorile vor acum să mă îmbuneze

săptămâna 43

ceasul dumneavoastră este cu 14,5 secunde în urmă
anna karenina se târăşte leneșă pe deasupra
nici nu ne-am născut încă, Satie
amprenta asta de început de secol un Dumnezeu mic sorbind dintr-o sticlă de votcă
mai pot înc-o sută de ani
canaliile
o margaretă după ureche

plouă cu mici, muştar şi redbull
am aripile bine îndesate sub palton
o glumă pe care femeile de mâna a treia n-o pricep
o scenă în care tu eşti demonul, păcăliciul cu casa în flăcări
luându-te de cap aruncându-te aproape de calea laptelui
acolo unde lirica nu mai înseamnă nimic din ce ştiai
unde viaţa şi moartea sunt întruchiparea unei dame ce seamănă cu o tablă mică
şi rotundă de şah

să nu te mai văd altfel s-ar putea să-ţi fac un copil cu păr bălai şi umeri de-artist
filip matei poezie cu botniță
copilul seamănă cu amândoi
mut nebunul
mai scot o carte şi mă duc acolo unde văd cu ochii

departe ca venus
vasali scandându-mi numele
turma pierzându-şi minţile la asfinţit

petrecere sau politică

ambulanța ambulanța ambulanța birjar
bagdad binar cordon ombilical
binecunoscutulprezentatoralemisiunii
viața pe muchie de satâr
invitatul din această seară
regele moare de eugène ionesco

Intermezzo

oraşul şi-a retras mâinile din paltonul său de-toate-zilele
m-a privit râzând/ agonizând doar o clipă, tremurând doar o clipă

omul care privea totul de pe margine şi-a scos cei doi ochi pe care-i mai avea
mi-i i-a aruncat direct în palme

nu mai e nimeni în oraşul de dincolo
iar asta nu mă face liber/ nemuritor/ ci mă îngroapă tot mai adânc

în mine

p5_ alt interludiu

o supapă de împrumut plimbând paltoanele necunoscuţilor
lustruind ghete şi bancnote
iubirea - un fâșâit veşnic furnici în palme şi nu numai în palme
piese de domino. un rege trist
semaforul necunoaşterii
clopotul de dinainte prânz
femeia vişinie călcându-mi umerii
o cămaşă cu mâneci rupte
poezia
panglică pentru suflet

p4_ unfeldevezuviu

posedat de poezie portă arma-n pantaloni
îţi dau şireturi pe peron pardon pinochio în balon
în jurul soarelui canon şapte amante de teflon
şi peste toate tu talamusul de dincolo reconstruit pe Rin
înger cu bronhii de-arlechin

amabilă mirabela te sun mâine la ora patru
să nu răspunzi de fapt voiam să sun periferia
am nimerit la psihiatru

petrece-mi mâinile pricepe
toatealgelesuntpentrutine
cintezoicucoadacurată
calibru de cinci milimetri şi ceva

p3_ lupul mort

până să te ajungă plânsu' ăl mare mai ai câteva văi de bătut
din apa asta ni se-adapă caii şi vitele
împărăţia-asta-pe-care-nu-ne-o-mai-amintim
o deplângem - ea se hrăneşte de una singură

luna mi s-a mutat pe obrazul drept
scriu cu grija să nu mânii pe nimeni
nu mai fur fructele nimănui
lumina soarele - cineştieundeosămămut

plânsul
râsul
nimic nu-mi va mai folosi
mai departe
alte monezi alte dovezi de prietenie şi forţă
de bărbăţie - de cineștiecepalmăpestepântecultatei

mă voi împacheta înăuntru
fără scâncet
nicio imagine tremurândă
lupul fără blană cu năravul aiurea


nu va mai sta la pândă

pinochio: întâlnirea a treia

plăteşti prea scump pentru poeziile tale pinochio
într-o zi îţi vor tăia mâinile şi picioarele
creionul va mâzgăli mai mult decât poţi să duci
frica li se va aşeza uşor pe oase - un cămin călduţ, numai bun

plăteşti prea scump pentru poeziile tale pinochio
ceasul se va sparge în 6 bucăţi egale stâlcind capetele pline de zmoală
singurătatea va fi mai mare decât poţi apuca/ în cele din urmă
frica ţi se va așeza uşor - un cămin călduţ, numai bun

p2_ des pre tine

nimic nu e ceea ce pare a fi
cântarul groparul se joacă-n mansardă
nesomnul visează a şaptea zi
plec cu cămaşa pe dos îi las baltă

începe să plouă şi străzile-s vii
a fi a nu fi a fi a fi
te-ascunzi mă răzbun nu te caut să ştii
oraşul vorbeşte-l lovesc cu o daltă

tot ce rămâne e-un cor de stafii
şi lacrimi murdare curgând pe de lături
oraşul vorbeşte tu limbă să-i fi
să ştiu să-ţi aduc trei merinde şi pături

p1

ieri noapte ai călcat ore-n şir cearşafurile cele verzi
în voia ta, ca toate-celelalte-vase-comunicante
aruncând pălăria de pe creştet şi plecând

mi-a fost greu în lipsa braţelor mari, atotsimțitoare
ai râs înaintea mea cu şireturile desfăcute şi sânii goi
ştiai că-n dimineaţa asta voi scrie
deşinimeninupricepenimic

nicimăcartu
//
aş renunţa la cele lumești
(totuşi aici) numai aşa se mai crează un con
de lumină

p zero_ regăsirea

trebuie să demontezi, totuși, muzicuța
ca sa vezi fericirea cu ochii
ca sa vezi iubirea cu ochii
o dimineață ca asta
o dimineață ca cea de mâine

singuri
cu câte un tub mare de oxigen levitând în spinare
săltați pe (un) câmp plin de flori albastre lipindu-se peste piept
nu mai plânge, lenin
nu mai plânge, iubito
nu va fie frica
o sa plecăm acum intr-o calatorie scurta

deschideți brațele

trei

cred că ai rămas blocată pe myspace
căutându-mă inventându-mă
deftones scot încă un album iar eu
sunt la fel de nefericit

acoperişurile pline
tavanul - unicul prieten al omului
visul tău în care cineva te ia pe sus şi te duce departe
dincolo de cafeaua deasupra căreia ne cerem iertare
tremurând

ceasul încă se zbate

poeziile curg
nu pricepem nimic
florile devin din ce în ce
mai scumpe
zilele - tot mai lungi

de mă va găsi, al ei să fiu