Ce morţi îmi bat în uşi să mă deschidă,
Eu stau baricadat pe sub saltele şi îmi râd în gând.
Ce neputinţă, dragele de ele, nechibzuite se sfârşesc pe rând.
Un singur bec mai pâlpâie alene,
Un singur suflet ţipă - tot în gând.
Azi străzile-s mai mari decât chiar primele artere,
Nu ne-om găsi, oricum, nicicând.
Cămăşile ne ţin de frig la gene,
Cravata flutură un gând livid.
Ce mâini îmi stau peste himere,
Ce mecanism păşind doar cu piciorul stâng.
Meschine măşti - eu marţea-s iute la mânie,
Planetele se joacă şi se mint.
Un steag pătat cu alb îţi dă de veste,
Să vii să mă asculţi murind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu